Spitalul de iubiri nervoase

Am renuntat pana la urma, fiindca am aflat pe cai secrete, de la o terta victima a exilului, ca insistenta noastra i-ar face mai mult rau. Acolo, prietena noastra facuse deja doi prunci devotati cauzei sfinte si oricum era greu recognoscibila, invelita vesnic intr-un sac lung si lat, cu fata camuflata de-o perdea neagra si cu mintea invinetita de indoctrinari atat de straine culturii noastre.

Ma asteptam ca, din clipa-n clipa, s-o rapeasca Ambasada Romaniei din gheara maurului si s-o aduca acasa (cum am vazut noi in filme), iar ea sa se arunce de gatul nostru si sa planga de bucurie, cu copilasii dupa ea, s-o imbracam la loc in blugi si sa-i aducem aminte ca religia musulmana, desi e fascinanta, nu este, neaparat, cea mai buna optiune pentru cei nascuti cu crucea de gat si cu discoteca peste drum.

In opinia noastra, era o chestiune de timp pana cand avea sa apara la „Surprize, surprize“, chiar voiam s-o rugam pe Andreea Marin sa ne anunte daca e ceva, sa fim si noi in studio, dar vestea asta nu ne-a ajuns niciodata. Prietena noastra e mai departe acolo, iar sursa secreta ne spune ca, desi e nefericita si sfasiata de dorul de patrie, de mama, de noi toate, nici nu concepe sa-si paraseasca barbatul.

Am auzit ca el o iubeste atat de mult, incat i-a spus ca daca o prinde ca-si face adresa de e-mail de exemplu, ii taie mainile, intr-atat o adora si vrea s-o pastreze pana la capatul zilelor. Si e atat de ingrijorat de soarta ei si topit de iubire, incat n-o lasa in oras decat escortata de mama lui si de cele doua cumnate, dupa o inspectie prealabila a echipamentului din dotare, nu care cumva sa-i scape vreun ochi din basma.

Mintea si tenul ei n-au mai vazut lumina de cativa ani – ma gandesc eu, apoi realizez ceva cumplit: ca nici mintile noastre n-au mai zarit soarele, de cand iubim nebuneste. Ajung sa ma intreb daca traim cu adevarat sau avem deja sindromul copiilor din „The Others“.

Un articol de Simona Catrina

Sursa: RevistaTango.ro

---