Viata m-a lovit, eu am iertat-o

Actualizat la: 30 Noiembrie -0001 publicat în Relatii

Vulnerabilitatea fata de cei mai mari, inocenta oricarui copil, credibilitatea ca ei ne vor binele, credinta nemarginita in Dumnezeu inca nemacinata, ne faceau sa credem ca ne meritam fiecare palma, pumn, fiecare tipat, urlet sau vanataie. Din pacate asa incepe viata multor copii. Din pacate asa a inceput si a mea, intrebandu-ma mereu cu ce am gresit, spunand mereu ca eu nu am ales sa ma nasc, ca nu am nicio vina, ma doare, nu mai da, nu mai fac acel nimic inocent care pe ei ii supara atat de rau.

Este omul care ma iubeste pe mine neconditionat si care imi iubeste parintii pentru ca exista si datorita lor exist si eu, care le multumeste ca m-au educat, ca m-au crescut si ca m-au iubit, ca mi-au oferit o educatie aleasa… fara ca el sa stie ceva sau sa banuiasca trecutul meu si al lor.

Datorita lor nu sunt o tipa la moda, nu am fost niciodata, decat poate pentru “cititorul” care prefera o carte deosebita, un film bun, o cafea bauta privind cum ploua intr-o seara de toamna tarzie, care iubeste frumosul in toate sensurile lui, care are stil, simtul penibilului, care nu uraste si este indiferent in fata luxului parvenit, care vede splendoarea, naturaletea, inteligenta si frumusetea “simplului”. Imi place ca nu respir aerul cotidian plin de aceeasi normalitate. O lectie de viata care nu m-a invins in niciun sens. Sunt convinsa ca sunt multi si multe alte fiinte ca mine. Le doresc succes, noroc, iubire si multa tarie psihica, pentru ca fiecare avem o poveste si un destin… pe care nu-l putem schimba.

O poveste de viata scrisa de Madutza

Citește și: