N-am apucat sa te cunosc prea bine, dar mi-as dori

N-am apucat sa te cunosc prea bine, dar mi-as dori
Kudika
20 Aprilie 2010

Uneori inca mai caut urmele din timpul trecut. Doar cand ma simt singura imi place sa imi aduc aminte de clipele frumoase.

Uneori inca mai caut urmele din timpul trecut. Doar cand ma simt singura imi place sa imi aduc aminte de clipele frumoase. Nu traiesc in trecut, pur si simplu, uneori mi-ar placea sa pot schimba finalul anumitor intamplari din viata mea. Sau macar, mi-as dori sa retraiesc anumite momente si sa reactionez altfel. Nu degeaba se spune sa traiesti clipa, deoarece timpul trecut nu se mai intoarce, oricat de mult ne-am dori.

Macar eu pot sa dau timpul inapoi, sa revad povestea mea, gandindu-ma si acum cat am gresit. Ma intorc in anii de liceu. Se spune despre ei ca sunt cei mai frumosi ani din viata unui om. Asa este. Desi nu pot sa spun ca am lasat amintire vreun geam spart sau note scazute la purtare, poate doar cateva desene scrijelite cu cutterul pe banca, cu care-mi umpleam timpul cand eram plictisita.

N-a fost sa fie dar tocmai asta ma incapataneaza sa imi aduc aminte si sa iti scriu tie, cititorule, in speranta ca, potecile batute ale amintirilor, nu ma lasa nici acum indiferenta.

Andrei; totdeauna mi-a placut acest nume, poate ca daca as fi avut un frate, mi-ar fi placut sa il cheme astfel. Am insa o sora si, de dragul meu, parintii au numit-o Andreea, chit ca pentru inceput nasii au avut alta parere.

Si totusi, soarele parea ca a rasarit, cel putin pt o vreme si pe strada mea...in adolescenta, adica in liceu. De ce sa zic, frumoasa cum eram si bgacioasa, nu lipseam de la nici un eveniment al scolii. Si uite asa, odata cu iarna clasei a XII-a a venit si binemeritatul bal al bobocilor. S-a organizat mai tarziu, prin ianuarie, intr-un club select. Au venit elevi din liceu dar si necunoscutii, prieteni cu alti colegi de ai nostrii. Un tip frumos, brunet, cu ochii albastrii, parul nici prea lung , nici prea scurt, inalt numai cat sa ne ameteasca , ce mai, facea furori nu alta... Era clar mai mare decat noi. Acum ce sa zic, prieten aveam, nu de mult timp, ce-i drept, pe Mircea. Si...din nefericire tinuse sa ma insoteasca, era de la un alt liceu, dar de aceeasi varsta.

Cand am vazut, ca cea mai increzuta din clasa, ce mai, o mironosita, se da pe langa el, dracoasa si eu, fiindca ma credea mai naiva , ce mi-am zis: sa ii dau o lectie. L-am lasat cu buza umflata pe prietenul meu si mi-am facut de lucru. Tocmai cand treceam cat sa ii sterg pe langa ei, ca ea il invitase la dans, m-am impiedicat si le-am cazut chiar in brate. M-am imbujorat toata, o data pentru indrazneala si a doua oara pentru ca mi-era teama sa nu fie degeaba si sa vezi a doua zi la scoala...barfe si rasete.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri