Din ceea ce stim de la televizor viata femeilor musulmane pare sa fie un sir nesfarsit de pedepse, interdictii si restrictii. Ceea ce noi percepem ca nedreptate si abuzuri sunt de fapt parte dintr-o existenta strict reglementata, care prevede pedepse si consecinte ale oricarui fapt care incalca regulile. Limitele femeilor arabe nu sunt fixate de Coran, ci de texte scrise ulterior, precum si de legislatia fiecarei tari musulmane. Detaliile variaza, dar conditiile sunt in general aceleasi.
Singurele motive pentru care sotia poate fi scuzata in acest caz de nesupunere sunt: cand femeia paraseste domiciliul pentru ca a fost batuta; daca sotul a adus in familie o noua sotie cu care ea nu e de acord; sau cand pleaca de acasa, in ciuda interdictiei sotului ei, pentru a-si ingriji tatal bolnav, indiferent daca acesta este musulman sau nu. De altfel, ea nu are voie nici sa calatoreasca si este obligata sa isi insoteasca sotul in orice calatorie.
Divortul poate fi initiat de sot, hotarat de comun acord sau aplicat atunci cand unul dintre soti i-a intentat celuilalt un proces. Mai nou, au si femeile dreptul de a initia divortul, dar numai in baza unor motive de felul: abuzuri fizice sau psihice, neachitarea obligatiilor financiare din parte sotului, absenta lui indelungata sau retinerea lui in inchisoare. Femeia musulmana divortata sau vaduvita are dreptul la trei luni de asteptare, de abstinenta, pana cand devine din nou femeie buna de maritat.
In unele state musulmane mai avansate, femeilor li se acorda tot mai multe drepturi si libertati, iar reformele moderne le garanteaza anumite clauze inviolabile in contractul de casatorie. Cateva femei au reusit sa ajunga in pozitii de conducere in lumea musulmana, dintre ele, cele mai importante sunt functia de prim-ministru: Benazir Bhutto in Pakistanului (1988-90, 1993-96), Tansu Ciller in Turcia (1993-96) si Sheikh Hasina, actual prim-ministru in Bangladesh.
Un articol de Andreea Breazu.