Cella Serghi (22 octombrie 1907, Constanta - 19 septembrie 1992, Bucuresti) a fost una dintre cele mai importante prozatoare ale perioadei interbelice. Romanul sau de debut, “Panza de paianjen” (1938), apare in urma recomandarilor marilor maestri ca Mihail Sebastian, Liviu Rebreanu si Camil Petrescu.

De acesta din urma o va lega o calda prietenie si chiar mai mult decat atat, desi relatia lor nu a fost niciodata oficializata. Lui Camil Petrescu ii dedica acest volum, “pentru ca m-a invatat ca scrisul inseamna munca, munca grea, amara, disperata, pentru ca m-a invatat ce inseamna constiinciozitatea in scris, prin exemplul cartilor sale. M-a invatat sa ocolesc ce-i facil, sa caut intotdeauna calea cea mai grea. M-a indemnat zi de zi sa scriu cartea asta, sa renunt la tot ce era in afara ei, sa fiu disciplinata si rabdatoare, muncitoare. Ii datorez tot... Fiindca fara ce m-a invatat el, insusirile mele s-ar fi risipit si aceasta carte n-ar fi existat.“ Ii influenteaza si ea opera lui Camil Petrescu, intr-un mod ceva mai discret insa: doamna T din “Patul lui Procust” apare la sugestia ei, iar in “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” inspira aspectul fizic al eroinelor. Pe langa “Panza de paianjen”, operele mai importante includ “Cartea Mironei” (1965), “Gentiane” (1970), “Pe firul de paianjen al memoriei” (1977), “Aceasta dulce povara tineretea” (1983), ilustrand, intr-un stil sensibil si feminin, destinele captivante ale unor eroine idealiste, care isi cauta drumul si afirmarea sociala, crezand cu incapatanare in menirea lor, pe alocuri imprumutand date sociale si psihologice chiar din biografia autoarei.

Poti cumpara online cartile lui Cella Serghi.

CAMUFLARE

“Dar cata nevoie aveam sa fiu fericita! De unde sa stiu ca fericirea nu e euforia, vartejul, betia, senzualitatea difuza, camuflata in atatea invelisuri poleite de o poezie falsa?!”

COMPROMIS

“Daca nu faci un compromis serios in viata la inceput, esti nevoita sa faci zeci de compromisuri mai tarziu.”

CERTITUDINE

“As vrea sa-ti fi dat ceva, asa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemanator unei confesiuni, dar mai tare si mai adanca in sine; certitudinea ca suntem in stare sa iubim si sa fim iubiti, asa dintr-o data, ca exista intre tine si alte fiinte omenesti o masura comuna, un punct de intalnire, un punct slab unde te poti atinge - foarte slab si totusi datator de mari forte.”

DEPENDENTA

“Un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta, un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o dadea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult.”

DISPARITIE

“Cand ai inceput sa traiesti prin dragostea unui om, atunci cand dispare, ti se pare ca a lasat in jurul tau moartea.”

DOR

“Numai dorul poate masura exact intensitatea, adancimea, intinderea dragostei.”

DRAGOSTE

“In care anume clipa m-am indragostit de el nu voi sti niciodata. Dragostea mea pentru el s-a nascut, poate, din nevoia mea de a iubi.”

ETERNITATE

“Dragostea mea nu-i ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperare fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna.”

FEMINITATE

“Nu ma intereseaza un barbat decat in masura in care cred ca-l stapanesc ca femeie, in care cred ca sunt pentru el, intr-un moment din viata, o fiinta unica, de neinlocuit. Stiu ca sunt femei mai frumoase decat mine, dar asta nu are nicio insemnatate, fiindca oricat de frumoasa ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care sa fie si mai frumoasa; dar cred ca poate exista o adancime sufleteasca, o sensibilitate, o inteligenta care pot insufleti in asa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibila, amalgam unic de insusiri de neinlocuit, cel putin intr-o clipa data, pentru un om intr-un anume climat sufletesc.”

FLOARE

“As fi vrut sa gasesc o floare care sa-ti semene, sa fie modesta si superba, simpla si fantasta.”

GOLICIUNE

“Ma simt dezbracata. Ocrotirea lui mi-a fost haina. Dragostea lui mi-a fost adapost.”

IUBIRE

“M-am gandit ca poate aceasta destramare dulce, aceasta incatusare placuta, pana la durere, aceste aripi care imi cresteau trebuie sa fie ceea ce oamenii mari inteleg prin cuvantul "iubire", si o clipa mi s-a parut ca viata e numai mangaiere, cantec, iubire...”

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: