Setari Cookie-uri

Povesti cu talc

Tuturor ne plac povestile, indiferent de varsta sau de educatie(nivelul educatiei).De ce? Poate pentru ce ele ne intorc intr-o vreme cand nu aveam griji, nici responsabilitati, cand tot ce visam se indeplinea, cand aveam puteri depline.

Biscuitele


De cele mai multe ori, am considerat ca eu fac tot ce e omeneste posibil ca lucrurile sa fie bune, iar cei din jur nu. Ca daca nu as trage eu, sau nu as ierta eu, nu s-ar ajunge nicaieri. Aceasta atitudine usor superioara, m-a facut sa consider ca ceilalti gresesc mai mult decat mine, ca eu nu as putea gresi. O intamplare aparent banala m-a facut sa privesc mai atent in mine si sa imi revizuiesc atitudinea fata de oameni. A fost o foarte buna si “dulce” lectie de viata.

Asteptam sa plec spre Italia, cu avionul, cand la check point se anunta ca imbarcarea va fi amanata cu o ora. Dezamagire. Plec cu o ora intarziere, ajung cu o ora intarziere. Incepuse sa mi se faca foame. Nu prea am avut timp sa mananc inainte si ma consolasem cu gandul ca voi manca in avion. Acum ma cam rodea stomacul. Destul de deranjata de amanare, decid sa imi cumpar ceva de mancare, dar nu prea scump, ca era foresc sa mananc in avion dupa cat dadusem pe bilet. Cu o investitie nu prea mare. mi-am cumparat un pachet de biscuiti: buni si ieftini (cat pot fi de ieftini intr-un aeroport).

Agitatie, bagaje, lume, imbranceala. Reusesc sa ajung la un sir de scaune si sa ma asez. Un scaun liber intre mine si un domn. Pe scaun pachetul de biscuiti. Deschid o revista si iau un biscuite. Stupefactie! Domnul de alaturi ia si el un biscuite, fara sa ceara voie. Hm! Lumea de azi! Mai iau un biscuite. Domnul si el. Ma gandesc:” Daca ceilalti sunt magari si prost crescuti, nu trebuie sa fii la fel. Fii gentila si lasa-l sa-ti manance biscuitii. Sa vada ca o doamna nu face scandal, oricat de ofensata e.” Ma calmez incet, incet.

Eu un biscuite, domnul un biscuite. Si tot asa. Ma lasa pe mine sa iau prima. Ce gentleman! Ajungem la ultimul biscuite. Ne uitam amandoi la el si apoi unul la altul. Era randul lui sa ia. Domnul ia biscuitele, il rupe in doua si im ofera o jumatate. Asta-i culmea! O jumatate din ce era de fapt al meu! Pot fi si sarcastica. Primesc si multumesc toata un zambet si o gratie.

Se anunta imbarcarea mea. Ma ridic, obosita ca dupa un supliciu, dar demna si incantata de mine ca m-am abtinut si am fost o doamna pana la capat.

In avion, dupa ce comand mancarea atat de astaptata si de binemeritata acum, imi cobor bagajul de mana sa mai scot cate ceva din el. Stupefactie! Chiar deasupra tuturor revistelor si cosmeticelor trona pachetul de biscuiti cumparat in aeroport. Probabil ca mecanic mi-l pusesem in geanta, in aglomeratia din sala de asteptare. Atunci inseamna ca... in tot acel timp mancasem din pachetul altcuiva, crezand ca e al meu. Ce atitudine, ce fite, ce teatru pe mine. Iar celalalt mi-l oferise atat de firesc si de nonsalant, fara sa schiteze nici o grimasa de nemultumire sau de rautate la adresa mea. Fusese un domn. Iar eu, eunu fusesem o doamna!


Un articol de Agnes Negrescu

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
24 Iulie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.