Tata, atletul meu de zi cu zi

Stiu ca pana sa ma nasc a crezut ca o sa fiu baiat, baiatul ala la care viseaza orice tata, cu care sa vorbeasca despre fotbal (cu cateva ore inainte sa ma nasc, Steaua castigase Supercupa Europei) si politica, cu care sa mearga la pescuit… Nu a fost sa fie, desi fotbalul imi place si de fiecare data cand prind momentul deschid subiectul, pentru ca stiu ca urmeaza lungi discutii si dezbateri si, cel mai important, stiu cat este de bucuros atunci cand ii ofer timpul si atentia mea.

Sursa Foto: freeimages.com

Tot la capitolul sport, as vrea sa ii multumesc pentru datile in care m-a chemat sa ne uitam impreuna la Jocurile Olimpice, pentru ca atletii pe care i-am urmarit alergand pentru o reusita ii regasesc acum in persoana lui. Il vad cum alearga pentru reusitele mele, pentru a-mi satisface orice pofta si orice dorinta… uneori de copil rasfatat.

Tata s-a imbolnavit in urma cu 14 ani, intamplare ce i-a adus pensionarea inainte de termen. Pana atunci mi-l aduc aminte cum ajungea acasa in fiecare seara si ma gasea in fata scarii, jucandu-ma cu papusile. Cand il vedeam interupeam orice activitate si asteptam pana intra in casa, pentru ca asa era tata… genul de om mereu serios in fata caruia parca ti-e teama sa zici sau sa gesticulezi ceva desi esti copilul lui. De fapt, totul era in mintea mea.

Isi petrecea ziua la munca, de cele mai multe ori peste program, si foarte rar se intorcea acasa cu mana goala. Cea mai mare bucurie am trait-o cand m-a anuntat ca are in sacosa consola Sega si cateva casete cu jocuri. Desi nu castiga foarte mult incat sa ma rasfete cum alti parinti o fac cu copiii lor, realizez acum ca nu mi-a lipsit nimic. Si poate ca nu am vorbit foarte multe si nu m-a imbratisat des, dar un zambet a pastrat intotdeauna pentru mine.

Acum ca nu mai stam sub acelasi acoperis, il privesc pe tata altfel. In el a stat ascuns omul fericit, implinit si linistit. S-a bucurat de micile placeri ale vietii si de reusitele lui sau ale familiei fara sa se exteriorizeze sau sa atraga atentia. Desi este bolnav, nu l-am auzit niciodata acuzand de vreo durere sau vreo stare de rau.

Mi-a “vandut” imaginea omului puternic, a omului care munceste fara sa se planga de sefi, de colegi sau de sarcinile pe care le primeste, a omului care nu isi exprima sentimentele, dar isi pune familia mai presus de toate si se asigura ca nu le lipseste nimic. Cand cineva a avut nevoie de el, a fost prezent neconditionat, fara sa astepte ceva la schimb. In viziunea mea, asta inseamna sa fii stalpul casei.

Chiar si acum, desi nu are voie sa depuna efort, cand vine vorba de modificari si reparatii in casa, tata este singurul in care am incredere. Este perfectionist, sta ore intregi asupra unui lucru, dar stiu sigur ca rezultatul final o sa fie cu mult peste asteptarile mele.

El e tata… omul care m-a invatat, poate involuntar, sa fiu puternica, descurcareata si sa atrag lucurile bune cu o doza de optimism.

Articol sustinut de Prigat. Ia-ti un #timeout prin platforma creata special pentru tine.

Sursa Foto Front Page: pixabay.com

---