Un text de Radu Buzaianu

Parerea lui Radu: Nevoia de superioritate e cea care ne-a prabusit

Traim in stereotipiile astea verbale, care ne si omoara, la final. Ne invartim in cateva replici. Suntem sub asediul asta al sabloanelor. Pana la urma e si periculos sa diversifici. Nu te mai intelege lumea apoi. Trebuie lucrat atent, cu acelasi material. Dar cu mare admiratie privesc spre sintagmele usor ipocrite. “False friend”, ar putea sa li se spuna in limba engleza. Cele in care nu zici direct, o zici invers, dar se intelege bine.

Cea mai cumplita e asta: “lasa, o sa vezi, o sa fie bine”. Weekendul trecut am simtit ca mor. Se mai intampla. Parea ca am o problema ce se incheie bine, cu o operatie. Am sunat prietene doctor. Pana cand nu mi-a zis una dintre ele, “lasa, o sa vezi, o sa fie bine”, nu mi se parea ca am ceva atat de grav. Replica asta iti spune ca e foarte nasol. Pana n-ajungi la ea, inca se mai poate face ceva. De la ea incolo, chiar ai intrat in ceva cumplit.

Te-ai despartit dupa multa vreme de cel sau cea de care erai sau chiar esti indragostit? “Lasa, o sa vezi, o sa fie bine” e replica sub care interlocutorul isi manifesta scepticismul. “It’s not you, it’s me”, stim cu totii, George Costanza e inventat-o. E cel mai bun mod de a-i spune celuilalt ca e de vina. Ca de la el a plecat deznodamantul.

Si va mai spun una tare: “nu ma intereseaza”. Te certi cu el sau mai rau, cu ea, si-ti e aruncata asta: “nu ma intereseaza”. E cel mai eficient mod de a-ti spune cat de mult ii pasa. E ca si cand, intr-un film american unul dintre personaje arunca in desfasurarea discutiei asta: “I don’t know what you’re talking about”. Stii de aici incolo, nu doar ca stie despre ce e vorba, dar e si vinovat.

Vi s-a spus vreodata pana acum: “n-o lua personal”? Sper ca da. Sub aceasta sintagma nu putem intelege altceva decat, nu doar ca despre noi e vorba ci ca si, da, chiar trebuie luata personal. Cu totii am fost trecuti intr-o disputa prin: “n-am vrut sa te jignesc dar…”. Intentia a fost exact asta.

Toate replicile acestea au avut acest destin. Atat de des au fost instrumentate viceversa, incat nici nu se mai pune problema sa nu insemne invers decat suna. D-aia zic, nu va faceti probleme, o sa vedeti, totul o sa fie bine.

Foto prima pagina: Axel Bueckert, Shutterstock

Parerea lui Radu: Femeile rastoarna viata in favoarea lor
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: