Golful dorintelor despre iubire

Undeva in Levant, in vremea povestilor de demult, era un trib ce traia din pastorit, la marginea unui codru de cedri, nu departe de mare. De cu zori toti oamenii aceia porneau cu turmele lor de capre pe nesfarsitele pajisti verzi, petrecuti, pana ce se pierdeau in zare, de privirile iubitoarelor sotii. Cum ultimul clopot zglobiu se stingea, sotiile ii zoreau pe copii sa se spele si se apucau de ceea ce stiau cel mai bine si pentru care mestesug li se dusese faima. Teseau. Se depanau povesti in timp ce fuioarele torceau si degete indemanatice treceau firele prin urzeli, dand fiinta unor nemaipomenite tesaturi de lana, vestite in tot tinutul. Se zvonea ca tesaturile prindeau acele minunate povesti, spuse de femei, intre firele lor. Povestile nu erau nici una la fel ca alta, si de aceea fiecare bucata de panza care iesea din mainile maiestre era unica. Copiii stateau pe aproape si ciuleau vrajiti urechile, in timp ce pregateau ghemele de fire divers colorate. Nimeni nu cerea o anumita culoare, dar manutele copiilor nimereau fara gres exact nuanta potrivita de fiecare data.

- Cand eram copil, continua Preas, stateam si eu langa mama mea si ascultam minunatele sale povesti. Cat de vechi si cat de adevarate erau acele povesti nu pot sti, dar imi amintesc de una care spunea ca vestitii argonauti, in frunte cu Iason si chiar si cu marele Hercules, au poposit in drumul lor prin satul nostru. Au fost omeniti si seara, la petrecerea data in cinstea lor, Castor a povestit calatoria lor. Vinul cursese din belsug si dezlegase limbile, iar ei se intorceau cu lana de aur si erau bucurosi. Castor spunea ca pe o insula, o batrana vrajitoare, intrebata de lana de aur, le-a raspuns ca nu stie de ea, dar a auzit de o alta lana de smarald, pe o insula indepartata, pazita de niste pasari fermecate, care te fac, cu strigatele lor, sa-ti uiti calea de intoarcere si ajungi sa te invarti in cerc pana ce sufletul tau obosit isi doreste odihna cea de pe urma. Povestea era destul de lunga si n-am uitat-o niciodata. Cred ca stiu sa ajung la acea insula si mai cred ca o asemenea lana ar fi un premiu mult mai mare decat niste biete tesaturi. Cu ea ati putea merge la orice rege sau imparat si sa-i cereti orice.

Oamenii, fermecati de cele auzite, se priveau cu scanteia sperantei in ochi si zambete incepura a aparea, atat pe fetele vopsite in negru, cat si pe ale pastorilor. Gontu chibzui putin si grai:

- Preas, te stiu om de cuvant. Iti dam un an sa aduci acea lana de smarald, dar intre timp vom lua toate armele voastre, vom avea mereu o garda la voi in sat si toate tesaturile voastre ni le vindeti noua. Asa, indiferent daca reusesti sau nu, toti pot dormi linistiti.

Saami se ridica si ceru ingaduinta sa mearga cu fratele sau, explicand ca, in doi, sansele ar fi fost mai mari. Toti cazura de acord, iar cei doi frati urmau sa plece cat mai curand.

Femeile au fost suparate si de o parte si de alta. Asa-s femeile, vesnic nemultumite, dar barbatii au stiut ca era cea mai buna cale si nu le-au mai ascultat vaicarelile. Aati era distrusa si o adanca tristete ii cobori in suflet cand cei doi frati venira impreuna sa-si ia ramas-bun. Le-a dat la amandoi cate o suvita din parul ei si a fugit inlacrimata in cort. Fratilor li s-a dat cea mai buna barca si cele mai bune povete. Chiar si Gontu veni si le darui un arc strasnic, ca sa-i ajute sa se fereasca de pasarile uitarii. Barca fu umpluta cu merinde si apa de baut si toti au fost de fata cand cei doi au impins barca la apa si s-au aruncat in ea, petrecandu-i cu privirile pana ce zarea i-a inghitit. Inimile erau indoite de teama, dar si cuprinse de speranta si nimeni nu indraznea sa priveasca spre frumoasa Aati care abia daca se mai tinea pe picioare.

Citește și:

Kudika
23 Decembrie 2008

Echipa Kudika