Golful dorintelor despre iubire

Undeva in Levant, in vremea povestilor de demult, era un trib ce traia din pastorit, la marginea unui codru de cedri, nu departe de mare. De cu zori toti oamenii aceia porneau cu turmele lor de capre pe nesfarsitele pajisti verzi, petrecuti, pana ce se pierdeau in zare, de privirile iubitoarelor sotii. Cum ultimul clopot zglobiu se stingea, sotiile ii zoreau pe copii sa se spele si se apucau de ceea ce stiau cel mai bine si pentru care mestesug li se dusese faima. Teseau. Se depanau povesti in timp ce fuioarele torceau si degete indemanatice treceau firele prin urzeli, dand fiinta unor nemaipomenite tesaturi de lana, vestite in tot tinutul. Se zvonea ca tesaturile prindeau acele minunate povesti, spuse de femei, intre firele lor. Povestile nu erau nici una la fel ca alta, si de aceea fiecare bucata de panza care iesea din mainile maiestre era unica. Copiii stateau pe aproape si ciuleau vrajiti urechile, in timp ce pregateau ghemele de fire divers colorate. Nimeni nu cerea o anumita culoare, dar manutele copiilor nimereau fara gres exact nuanta potrivita de fiecare data.

Pe masura ce urca Preas, vantul se intetea si pe cerul senin ajunsesera sa zboare din ce in ce mai multe pasari, ce se invarteau in cerc pe deasupra copacului. Preas le privea, dar continua sa se catere, fara incetare. Ajunse langa acea lana care sclipea orbitor in soare. Era de un verde splendid si parea ca trecerea vremii nu avea nici o putere asupra ei. Preas a luat-o binisor de la locul ei si a privit triumfator inspre Saami, doar cat sa vada privirea ingrozita a fratelui sau. Privi scurt in spate si vazu cerul negru de pasari ce incepusera sa coboare amenintator spre el. Cu inima batandu-i nebuneste, incepu sa sara din creanga in creanga, insotit de strigatele lui Saami si de croncanituri din ce in ce mai apropiate. Ajunsese aproape la jumatate cand simti prima gheara atingandu-i spatele, dar fu doar o atingere, caci sageata lui Saami secerase pasarea. Nu erau pasari prea mari, cam cat niste corbi, dar asta le facea greu de nimerit si se puteau strecura cu usurinta printre crengile dese ale copacilor. Intre o bataie a inimii si urmatoarea parea ca trece un veac si Preas simtea cum sagetile fratelui sau creeaza o pavaza in jurul sau. Aproape ajunsese jos cand auzi vocea lui Saami.

- Preas, aproape am terminat sagetile. Blestematele astea de pasari nu mor. Se prabusesc la pamant si se fac o pulbere din care se ridica alta pasare. Trebuie sa fugim! Sari! Te voi prinde!

Preas sari, fara sa se mai gandeasca si se trezi prins de bratele puternice ale lui Saami. O luara amandoi la goana spre barca. In jurul lor, totul era acoperit de o pulbere cenusie fina si de sageti. Din cand in cand, vedeau cu groaza cum din acea pulbere apare o noua pasare care isi intinde aripile si se ridica in zbor. Simteau stolul in urma lor, foarte aproape, dar nu cutezau sa priveasca in urma. Fugeau cat ii tineau picioarele si padurea incepu sa se rareasca. Erau iuti de picior si parca larma croncaniturilor se pierdea tot mai in spate si asta le dadea curaj. Ajunsesera pe plaja si impinsera barca in apa. Socotira ca, poate, in larg, acele pasari nu se vor mai incumeta, de teama ca acea cenusa a lor va fi inghitita de ape si nu vor mai putea renaste. Mai aveau doar o mana de sageti, apoi ar fi fost la mila acelor gheare inversunate.

Citește și:

Kudika
23 Decembrie 2008

Echipa Kudika