Golful dorintelor despre iubire

Undeva in Levant, in vremea povestilor de demult, era un trib ce traia din pastorit, la marginea unui codru de cedri, nu departe de mare. De cu zori toti oamenii aceia porneau cu turmele lor de capre pe nesfarsitele pajisti verzi, petrecuti, pana ce se pierdeau in zare, de privirile iubitoarelor sotii. Cum ultimul clopot zglobiu se stingea, sotiile ii zoreau pe copii sa se spele si se apucau de ceea ce stiau cel mai bine si pentru care mestesug li se dusese faima. Teseau. Se depanau povesti in timp ce fuioarele torceau si degete indemanatice treceau firele prin urzeli, dand fiinta unor nemaipomenite tesaturi de lana, vestite in tot tinutul. Se zvonea ca tesaturile prindeau acele minunate povesti, spuse de femei, intre firele lor. Povestile nu erau nici una la fel ca alta, si de aceea fiecare bucata de panza care iesea din mainile maiestre era unica. Copiii stateau pe aproape si ciuleau vrajiti urechile, in timp ce pregateau ghemele de fire divers colorate. Nimeni nu cerea o anumita culoare, dar manutele copiilor nimereau fara gres exact nuanta potrivita de fiecare data.

- Preas, asta nu tu decizi. Ea va alege. Asa e traditia si asa e drept.
- Ba nu. Daca scapam, inainte de a ajunge la tarmul nostru, ma vei lasa sa cobor din barca in alt loc. Asa vei ajunge singur cu lana de smarald si Aati nu va putea alege. Asa e cel mai bine.
- Si tu ?
- Eu voi colinda prin lume si, poate, intr-o zi voi intalni si eu jumatatea mea. Nu-ti fa griji pentru mine, dar jura-mi ca asa vei face.

Saami accepta printr-o clatinare a capului, neintelegand, totusi. Intotdeauna il ascultase pe Preas. El era cel care judeca pentru amandoi. Il tulbura ezitarea lui Preas, cand vorbea de scaparea din acel loc.

Cum stateau ei asa, ochii lui Saami se luminara dintr-o data.
- Priveste, Preas ! zise Saami, aratand cu bratul inspre ceva din zare.
Preas se ridica si privi in directia aratata de Saami. Chiar la orizont, abia zarita, era o barcuta de iarba, care plutea in leganarea valurilor. Nu mai fu nevoie de nici un cuvant si cei doi frati se repezira la vasle, pornind inspre acea barcuta firava. Cand ajunsera langa ea, vazand-o asa de mica, se mirara foarte tare c-o zarisera si ca valurile marii n-o inghitisera. Cumva, simteau ca degetele ii ard cand o ating, dar nu stiau de ce. Tot Saami fu cel care vazu urmatoarea barcuta la orizont.

Cei doi frati au vaslit din toate puterile, urmand calea aratata de micutele barcute de iarba ce se tot iveau la orizont, una dupa alta. Le culegeau rand pe rand si simteau cum acestea le ating degetele intr-un fel care semana din ce in ce mai tare cu un sarut, iar ei le urmau fara ezitare chemarea neauzita. Inca nu ajunsesera langa insule pe care le cunosteau, dar simteau ca merg pe calea cea buna si inimile le bateau mai puternic. De cand plecasera, socotisera ca se scursese aproape un an. Apoi, intr-o noapte, se isca o furtuna, care aproape le facu barca bucatele. A doua zi cercetara in van zarea dupa scumpele lor barcute. Se parea ca furtuna le scufundase pe toate.

Aati se trezi agitata din somn. Era cuprinsa de neliniste si nu-si gasea locul. Ceva nu era bine si somnul i se topise cu totul. Se trezi ca pasii o poarta spre golf si-l gasi intunecat, luna si stelele fiind acoperite de nori grosi. Inima i se zbatea nelinistita ca un porumbel in piept si se apuca numaidecat de impletit barcute. Se uita la ele, dar ceva tot nu era cum trebuie. Fugi inapoi in sat, smulse un vas cu seu de la locul lui si facu la fiecare barcuta un mic locsor in care turna putin seu si-i dadu foc inainte de a le da drumul pe luciul apei. Le privi cum sunt purtate spre larg, ca niste mici faclii ce strapungeau intunericul noptii.

Citește și:

Kudika
23 Decembrie 2008

Echipa Kudika