Setari Cookie-uri

15 intrebări de jurnal ale căror răspunsuri te ajută să faci pace cu tine

De când nu ai mai ținut un jurnal? Cât timp a trecut de când nu ai mai pus pe hârtie ce simți, ce gândești, ce ți se întâmplă? Și... de ce ai lăsat acest obicei să iasă din programul tău?

Scrierea trăirilor, a emoțiilor și a sentimentelor ajută la îmbunătățirea noastră, la dezvoltarea noastră personală.

Ajută să ne descoperim, să ne vindecăm de frici și ne ajută să ne înțelegem în comportamentul cu cei din jur.

Jurnal intim

Sursa Foto: Shutterstock/By Vera Petruk

Nu pe toți ne preocupă propria persoană și cu atât mai mult nu își bat capul ca să îi înțeleagă pe cei din jur. Unii dintre noi pur și simplu lasă lucrurile să decurgă de la sine, fără să își pună întrebări, fără să își dorească să înțeleagă de ce au reacționat într-un anumit fel într-o anumită situație. Poate că este bine și așa, să nu pui prea multe întrebări despre viața și despre oameni la care este posibil să nu primești răspuns, dar mi se pare mult mai incitant să faci exerciții cu tine, să aflii lucruri noi despre tine.

Citește și:

Ajungând să înțelegi cum funcționezi tu, poți ajunge să îi înțelegi mai ușor și pe cei cu care interacționezi.

Ia întrebările de mai jos și răspunde la ele în scris. Răspunde sincer! Păstrează foaia și recitește-o ori de câte ori ți-e greu să te înțelegi.

Dacă după un timp ai făcut ceva ca să schimbi răspunsurile, completează în continuarea lor.

Ce cred că merit să îmi ofere viața? De ce?

Ce aș vrea să schimb la mine?

Ce pot face ca să fiu mâine mai bună ca azi?

De ce îmi este frică?

Ce stă în puterea mea să fac pentru ca Pământul să fie un loc mai bun?

Cum arată ziua ideală pentru mine?

Pentru ce sunt recunoscătoare?

Trei lucruri dintre cele mai importante relizări de până acum.

Cum mă comport cu oamenii care nu îmi plac, cu care nu sunt pe aceeași lungime de undă?

Citește și:

Cum reacționez când nu primesc ceea ce îmi doresc?

Cum reacționez în situațiile asupra cărora nu am control?

Cum fac față schimbărilor (casă nou, job, oameni noi, reguli noi)? Tind să le ignor, le întâmpin cu brațele deschise, mă sperie, mă stresează, mă plâng mult în privința lor?

Cum mă comport (în interior/la exterior) atunci când sunt respinsă?

Cum răspund când când cineva mă judecă, mă contrazice sau râde de mine?

Cum reacționez când greșesc sau eșuez în ceva?

Ține minte că nu ești reponsabilă de tot ce se întâmplă în lume, nu îți poți asuma fapte ale semenilor noștri. Tot ce poți face tu este să ajuți la îmbunătățirea lucrurilor, să faci fapte bune, să aduci zâmbetul pe chipul oamenilor și să ai grijă de tine căci doar așa poți avea grijă și de ceilalți.

Citește și:

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By Alina Yudina

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.