Setari Cookie-uri

5 lucruri pe care le-am învățat din fostele relații

"Totul în viață se întâmplă cu un scop, nimic nu este întâmplător", "Toți cei pe care îi întâlnim vin în viața noastră cu un motiv", "Toate-s trecătoare"... să crezi cu tărie în aceste trei zicale.

Poate că-ți va fi greu să le conștientizezi în momentul în care durerea este mult prea mare, dar în alea cinci minute în care îți găsești tăria, pentru că o vei găsi, meditează asupra lor și lasă-le să îți deschidă mintea și să-ți închidă rănile.

Ce am invatat din fostele relatii

Sursa Foto: Shutterstock/Vasin Lee

Când privesc în urmă, nu pot spune că sunt împăcată pe deplin cu trecutul, dar sunt liniștită. Știu că fiecare bărbat pentru care am făcut o obsesie la vremea respectivă a contribuit la dezvoltarea mea personală. În primă fază, am învățat să nu mai am încredere în bărbați. Și nu neapărat pentru că mi-au făcut mie personal rău, căci nu am fost doar vicitmă, ci și ispită.

Dar dacă aveam să trăiesc mereu cu ideea că bărbații sunt niște egoiști și că înșală fără să stea pe gânduri, însemna să îmi fac rău singură și, eventual, să fiu femeia nimănui pentru tot restul vieții. De ce să păstrez astfel de sentimente negative când pot acum să mă uit la femeia puternică în care m-am transformat datorită lor? Dacă nu le-aș fi deschis ușa inimii mele, dacă nu aș râs și plâns pentru ei, cel mai probabil nu aș fi fost astăzi cine sunt.

Citește și:

Dacă nu i-aș fi cunoscut pe toți acei băieți răi, care atât de tare îmi plăceau, și nu mi-ar fi frânt inima cu vorbe dulci și amăgitoare, astăzi aș fi fost în continuare o femeie care crede că tot ce zboară se mănâncă, o femeie dependentă de orice mascul care îi iese în cale și care nu știe cât de puternică este de fapt.

Ce am mai învățat de la băieții răi care mi-au frânt inima...

Să mă pun pe primul loc

A te pune pe primul loc nu înseamnă a-l neglija pe celălalt. A te pune pe primul loc înseamnă să nu renunți la viața ta pentru el, pentru că unele dintre noi chiar tindem să facem asta. De cele mai multe ori, fie că îmi cerea el sau nu asta, eu eram cea care renunța la tot ce îmi făcea plăcere, nu îmi cumpăram mie ca să îi cumpăr lui, nu mergeam la evenimente ca să stau cu el, nu mă întâlneam cu prietenele ca să stau cu el. Și eu? Tot ce îmi bucura mie inima, tot ce îmi liniștea gândurile... Trebuie să îi arăți partenerului că ai viața ta, că nu ești dependentă de el, că fericirea ta nu depinde el și că ai activtăți, tabieturi și pasiuni care te fac interesantă în fața lui. Fă întotdeauna ce îți bucură inima dacă vrei să să ai o relație sănătoasă.

Citește și:

Să mă ridic singură

Dintre toți bărbații pe care i-am avut ca parteneri, doar unul dintre și-a lăsat puternic amprenta în dezvoltarea mea personală. Mie mi-a spus așa: "Ești ca o comoară neșlefuită", iar prietenilor comuni le-a spus: "Vreau să o văd cum se târăște pe coate și se ridică singură.". Nu am putut decât să îmi umplu inima cu dispreț la auzul acestor vorbe, deși îmi era spartă în zeci de bucăți. A fost o relație care m-a durut ingrozitor de tare.

În prezent îmi dau seama că băiatul avea dreptate. Chiar eram o comoară neșlefuită, nu aveam încredere deloc în mine, nu aveam coloana vertebrală, așteptam să îmi zică el ce trebuie să fac, nu știam să mă fac dorită.

Să mă târăsc și să mă ridic singură? Pe cât de dur sună, pe atât de adevărat este: doar lovindu-te de anumite obstacole și trecând prin anumite probleme prinzi putere și te transformi într-o persoană sigură pe ea, independentă. Bineînțeles, asta dacă și tu vrei să scapi de statutul de victimă și începi să îți conștientizezi valoarea interioară.

Citește și:

Ce am invatat din fostele relatii

Sursa Foto: Shutterstock/Mayer George

Să am mai multă grijă de mine

O greșeală mare pe care o facem multe dintre noi este asta - încetăm să mai avem grijă de noi când dăm de confortul relației, de siguranță. Nu ne mai "obosim" să ne aranjăm în fiecare zi, așa cum făceam la începutul relației ca să îl cucerim. Acum știm că el al nostru pentru totdeauna. Oare?

Așa cum nouă ne plac bărbații care au grijă de ei, și ei la rândul lor sunt tentați să admire o femeie care miroase frumos, este îmbrăcată cu haine care o pun în valoare, are părul îngrijit și merge cu spatele drept. Dar nu doar fizic am învățat să am mai multă grijă de mine, ci și pe interior. După câteva relații eșuate am prins gustul cărților de dezvoltare personală, am ajuns în cabinetul psihologic și a început să îmi placă să mă privesc ca un proiect la care lucrez să-l îmbunătățesc în fiecare zi.

Citește și:

Să prețuiesc timpul petrecut cu mine

Când ești implicată într-o relație toxică, cel mai înțelept este să ieși din ea cât mai repede posibil. Dar dacă este ceva ce te reține, că, deh, așa suntem noi... slabe, atunci prețuiește fiecare clipă petrecută cu tine. Când relațiile în care mă aflam nu mă mai satisfăceau, simțeam nevoia chiar si atunci când rămâneam la el peste noapte să mă refugiez într-o activitate (citeam, mă uitam la un serial, răsfoiam bloguri). Așa am învățat să prețuiesc timpul petrecut cu mine și să nu renunț, indiferent de situație, la a face ceea ce îmi place.

Ce am invatat de la fostele relatii

Sursa Foto: Shutterstock/ By GlebSStock

M-am apropiat de El

Când am simțit că nu mai pot și că îmi voi pierde încrederea definitiv, când am simțit că mi-am bătut joc de mine lăsându-i pe ceilalți să profite de vulnerabilitatea mea, am fugit la El. Am găsit acolo liniște și dragoste pură, necondiționată. Mi-am dat seama că nu sunt singură în toată suferința asta și că niciodată nu voi fi, și că atâta timp cât El mă veghează și mă așteaptă să îi vorbesc, o să trec peste tot și toate. La un an după ce am decis să renunț la acel stil haotic de viață și să mă apropii de El, pot spune că mi-am întâlnit marea dragoste.

Citește și:

Și da, astăzi sunt fericit și mă simt împlinită. Toate prin câte am trecut m-au șlefuit și m-au ajutat să strălucesc suficient de puternic încât să se îndrăgostească de mine bărbatul potrivit.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By FCSCAFEINE

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.