Setari Cookie-uri

Adu-ți aminte de asta atunci când te simți rănită

Uitasem cât de benefică poate fi o perioadă neagră, perioadă care apare, fără să conștientizăm asta, fix atunci când avem nevoie de ea, până când am simțit-o din nou pe pielea mea. Știu... e mult spus "avem nevoie de ea".

Mi s-a întâmplat de curând să fiu rănită și să mă simt pusă la pământ. M-au rănit câțiva prieteni, iar dacă asta nu era suficient mi-am pus și eu în cârcă câteva reproșuri și frustrări, ca să fie durerea mai mare. Prima fază a fost cea în care nu am fost capabilă nici măcar să stau în picioare în propria casă, prin urmare, am zăcut la pat. M-am învinovățit pentru tot. Pentru absolut tot. Și nu m-am simțit bună de nimic. Gândurile mi-au luat-o razna și am plâns cum nu mai plânsesem de ceva vreme... mult și cu poftă.

Pentru prima oară, însă, am simțit o putere și o motivație de nedescris. Să o pun oare pe seama maturității acumulate până la 31 de ani? Nu știu exact, cert este că, în toată depresia, am găsit puterea să dau telefoane, să trimit e-mail-uri, să îmi stabilesc întâlniri și să fac lucrurile să meargă din nou. M-am reapucat de proiecte pe care le abandonasem, dar despre care știam că sunt ceea ce îmi doresc, ceea ce mă motivează în fiecare dimineață.

Citește și:

Cum treci peste o perioada grea

Cam așa ar trebui să facem de fiecare dată când picăm. Să plângem cât simțim nevoia, să dăm afară răul, iar după toate astea, sau chiar atunci când este durerea mai mare, să facem loc printre gândurile noastre unor afirmații pozitive și imagini colorate. La urma urmei, știi și tu că după ploaie vine soare și că orice durere trece.

Așadar, data viitoare când te simți rănită sau treci printr-o perioadă mai grea, adu-ți aminte de următoarele:

1. Spune-ți povestea, unei persoane sau chiar ție. Atunci când spui ce simți, te eliberezi și durerea dispare ușor, ușor.

2. Ai grijă de trupul tău, indiferent de cât de mare este durerea pe care inima ta o simte! Dacă nu faci asta, mai târziu o să se "răzbune" pe tine.

3. Deconectează-te timp de o săptămână. Pune pauză la tot ce faci și oferă-ți acest lux. Îți vei încărca astfel bateriile și te vei simți ca nouă.

Citește și:

4. Plângi cât simți nevoia. Studii au arătat că oamenii care plâng sunt mai puternici psihici. Și tu vei deveni mai puternică.

5. Organizează-ți viața fizic. Mai puțin înseamnă mai mult. Creierul tău se va elibera și inima ți se va lumina.

6. Profită de perioada asta și încearcă să faci acel ceva pe care l-ai tot amânat de teamă.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/ By Jesadaphorn

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.