Ia românească, ritual și expresie a feminității sacre

Originile iei se pierd în negura vremurilor, în epoca dacilor, care foloseau pânză albă de in sau cânepă pentru a-și confecționa haine simple, dar încărcate de simboluri. Unele surse antropologice vorbesc despre o continuitate subtilă între veșmintele dacice și portul femeilor din satele românești, în special din zonele montane, unde tradiția a fost păstrată neîntreruptă. Cusăturile nu erau doar ornamentale – ele aveau funcție de protecție, de invocare a binelui și de delimitare a spațiului sacru al trupului.

În Evul Mediu, ia românească devine parte din zestrea fiecărei fete și este purtată la sărbători, ritualuri de nuntă sau sărbători agrare. Fiecare regiune a țării – Maramureș, Oltenia, Bucovina, Muntenia, Transilvania – a dezvoltat propriul limbaj brodat, în funcție de influențele locale, de resurse și de spiritualitatea locului.

foto bymandesigns/ Shutterstock

Ia în lumina lumii: apariții în presa și cultura internațională

Renașterea iei în conștiința globală a venit treptat, dar cu o forță tainică, la fel ca energia ei ancestrală. În 1940, pictorul francez Henri Matisse realizează tabloul „La Blouse Roumaine”, inspirat de frumusețea iei văzută la regina Maria a României, o mare iubitoare de port popular românesc. Mai târziu, în epoca modernă, marile case de modă – Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier, Tom Ford sau Dior – au fost fascinate de croiul simplu, dar sofisticat al iei, precum și de bogăția simbolică a cusăturilor.

foto Dan Baciu/ Shutterstock

Revista Vogue a dedicat mai multe pagini iei românești, numind-o „o comoară textilă a umanității”, iar în 2013, comunitatea „La Blouse Roumaine” a inițiat o mișcare internațională care a culminat cu declararea zilei de 24 iunie – aceeași cu Sânzienele – drept Ziua Universală a Iei. Astfel, ia a fost recunoscută nu doar ca element de patrimoniu cultural, ci ca expresie vie a feminității sacre.

Simbolurile cusute: alfabetul tăcut al sufletului feminin

foto Adrielle-art/ Shutterstock

Ia nu este doar cusută. Ea este scrisă. Ca o carte vie, fiecare ie are o poveste proprie, o confesiune tăcută. Fiecare simbol brodat – spirala, rombul, crucea, arborele vieții, steaua sau coloana infinită – poartă o încărcătură spirituală profundă și reflectă legătura femeii cu lumea văzută și nevăzută.

• Rombul simbolizează fertilitatea, dar și echilibrul între cer și pământ, dintre spirit și materie.

• Spirala este semnul vieții în continuă mișcare, al reînnoirii și al sufletului care se întoarce la origini.

• Crucea nu are doar valență creștină, ci și una străveche, solară – este un centru sacru de protecție.

• Pomul vieții unește rădăcina și cerul, femeia și divinitatea, trecutul și viitorul.

  Citește și:

  • Rețete de toamnă cu gălbiori: Delicioase, pline de savoare și un adevărat izvor de sănătate
  • Zanni ia o decizie majoră: Vreau să mă pocăiesc – Cum a ajuns să se apropie de Dumnezeu
  • Nicușor Dan ia în calcul revocarea lui Ludovic Orban din funcția de consilier

• Steaua cu opt colțuri este simbolul norocului, al deschiderii către univers și al ghidării divine.

• Coloana infinitului, inspirată din cultura populară și sublimată de Brâncuși, apare uneori în forma unor lanțuri de motive repetitive, ce simbolizează continuitatea vieții.

foto Adrielle-art/ Shutterstock

Fiecare cusătură are o vibrație specifică. Culorile sunt și ele alese cu grijă: roșul e forță și sânge viu, negrul e protecție și tăcere, albastrul e vis și spiritualitate, iar auriul – lumină și înțelepciune. Nimic nu e întâmplător pe o ie: nici liniile, nici golurile dintre ele. Acolo unde e spațiu gol, este așteptare, rugă, loc pentru divin.

Ia ca ritual și expresie a feminității sacre

A purta o ie nu înseamnă doar a purta o haină. Înseamnă a deschide o poartă spre o memorie colectivă, spre o lume în care femeia nu era doar gospodină sau mamă, ci și inițiată în tainele naturii, în magia vindecării și în misterele iubirii. Ia era purtată la dansul Drăgaicelor, la cununii, la Sânziene, la nașteri și la înmormântări. Era o a doua piele – una simbolică, menită să aducă echilibru și sens în viața celei care o purta.

Femeile coseau iile în tăcere, în timpul iernii, ca o formă de meditație și conectare cu divinul. În fiecare fir, ele puneau o dorință, o teamă, o binecuvântare. Era o formă de rugăciune vizuală, o terapie ancestrală, o formă de nemurire.

Ia românească nu este un simplu simbol național. Este o poartă vie către un alt mod de a fi – mai aproape de sine, de trecut și de sacru. Într-o lume tot mai grăbită, ia ne învață să coasem din nou firele invizibile ale sufletului, să ascultăm ce povestește pieptul unei femei prin simbolurile sale și să cinstim memoria celor care au știut, fără cuvinte, cum să vorbească despre iubire, durere și lumină cu acul și cu inima.

---