De ce scuipă românii în sân – semnificația unei superstiții vechi de secole

Gestul aparent banal de a scuipa în sân ascunde o taină adâncă, o relicvă din vremuri în care omul trăia în echilibru cu nevăzutul. Pentru strămoșii românilor, lumea era plină de semne, spirite și energii, iar între bine și rău exista o graniță subțire, ce putea fi trecută printr-un simplu gând sau privire. Scuipatul în sân devenea atunci un act instinctiv de apărare, un ritual de purificare prin care omul încerca să se desprindă de rău și să-l arunce în afara trupului și a sufletului său.

Originea unui gest străvechi

În cultura populară românească, scuipatul nu era un gest de dispreț, ci o formă de magie protectoare. Se credea că prin scuipat se îndepărtează spiritele rele, deochiul, ghinionul sau invidia. Scuipatul în sân avea însă o putere și mai mare, pentru că „sânul” simboliza locul inimii — centrul vieții, al sufletului și al legăturii cu divinitatea. Atingând această zonă în timp ce scuipau, oamenii chemau energia protectoare a lui Dumnezeu și respingeau răul care putea pătrunde în inimă.

Era un act simplu, dar plin de încărcătură spirituală, o formă de rugăciune nerostită, venită din reflexul de a se apăra de ceea ce nu putea fi văzut, dar putea fi simțit.

Influența credinței creștine

După creștinarea românilor, gestul nu a fost abandonat, ci s-a contopit cu noua credință. Mulți oameni obișnuiau să scuipe în sân în timp ce își făceau cruce, spunând „ptu, ptu, să nu fie de deochi” sau „Doamne ferește”. În acest fel, actul de protecție populară s-a împletit cu invocarea divină, devenind o formă populară de exorcizare a răului.

În credința rurală, lumea era împărțită între puterea lui Dumnezeu și ispitele diavolului, iar omul se apăra cum știa: cu rugăciune, semnul crucii și, adesea, cu un scuipat discret în sân – ca o pecete nevăzută împotriva fricii și a necunoscutului.

Când și de ce scuipau românii în sân

Acest gest apărea în momentele în care omul simțea că se apropie ceva rău, că energia se schimbă sau că un cuvânt ar putea aduce ghinion. Se scuipa în sân:

• Când se auzea o veste rea, pentru a nu se lipi necazul de suflet;

• Când cineva era lăudat prea mult, pentru a evita deochiul;

• Când se avea o premoniție negativă, ca să nu se împlinească;

• Când se vedea ceva neobișnuit sau straniu, ca protecție împotriva energiilor necunoscute.

Fiecare scuipat în sân era, de fapt, o mică rugăciune fără cuvinte, o respirație între frică și credință, o încercare instinctivă de a curăța drumul dintre inimă și destin.

Simbolul unei protecții spirituale

Privit printr-o lentilă spirituală, scuipatul în sân nu înseamnă altceva decât dorința omului de a se elibera de rău. Este un gest de desprindere, de aruncare a energiilor negative dincolo de sine. În el se ascunde ideea că inima trebuie păstrată curată, că nici o frică, nici o vorbă rea și nici o privire nu trebuie să pătrundă acolo unde sălășluiește credința.

Într-o lume modernă, în care superstițiile par să fi pierdut puterea, gestul de a scuipa în sân rămâne o amintire a înțelepciunii străvechi — o relicvă a magiei protectoare a poporului român, un semn că sufletul nu uită niciodată să se apere, chiar și atunci când mintea nu mai crede.

Între credință, teamă și instinctul de protecție

Scuipatul în sân este mai mult decât o superstiție – este o expresie a firii omenești, a dorinței de a rămâne în lumină și de a respinge întunericul. În el se împletesc frica de necunoscut, credința în puterea divină și memoria colectivă a unui popor care a știut dintotdeauna că răul nu trebuie ignorat, ci îndepărtat.

Dincolo de gestul simplu, rămâne o lecție subtilă: sufletul are propriile sale reflexe de apărare, iar unele dintre ele, oricât de vechi ar fi, ne protejează încă.

---