Tanarul Kaka se chinuie cu trupu-i mic sa-l acopere pe Ademir cu pietre grele. Are lacrimi in ochi. Gata, nu-l va mai gasi nimeni.
Repovestire: Intrand in carciumioara, tanarul de pana in cinci ani, cu tricou pe care scrie Kaka, il vede pe Ademir culcat pe o parte, la masa din colt. Uimit, merge la el sa se convinga, ii trage doua palme usoare pe umar.
- Ce faci ba, lipsesti de la inmormantarea ta? Te-au bagat astia deja jumatate in pamant.
- Da' de ce? raspunse Ademir buimac.
- Di mere...spuse Kaka cu gandul in alta parte. Pentru ca ai murit.
- Am murit? Ademir se uita de jur imprejur, la sticlele goale, la altele aproape goale si la cele pline de la bar. Pai si unde sunt acum, in rai sau in iad?
- Ambele sunt inspaimantatoare. Dar lasa asta, oficial esti mort. Restul e metafizica deja.
- Daca asta e raiul, nu arata rau deloc. Acum serios pustiule, am baut pana la ultimul banut, n-am ce sa-ti dau. Cine te-a trimis cu chestii d-astea filozofice la mine?
- Nevasta-ta! spuse Kaka parca neputand evita directitudinea. Am venit sa iau rachiu si uite peste cine dau. Stii tu Ademire, te-au gasit mort in curba omule. Nu mort de beat ci mort de-a binelea. Accepta situatia.
- Trebuie sa fie o incurcatura. Eu sunt aici, cat se poate de viu. Cum pot sa fiu si mort si viu in acelasi timp? Ceva nu se leaga...Ademir simtea deja cum alcoolul ii paraseste sangele, mintea i se mai dezgheata si degetele se mai opresc din tremurat.
- Da, pot spune ca e o incurcatura. Fatala chiar. Ce-ai de gand sa faci acum? Kaka puse pumnul in barbie, pentru a adauga greutate intrebarii.