Cafeneaua iubirii

Cei de la Jacobs au avut o idee minunata: sa dea nastere unui spatiu virtual, coffechat.ro, unde suntem invitate noi, fetele, sa savuram o cafea si sa povestim despre iubire. Cu mana pe inima va spun ca povestile de aici mi-au pus ambrozie in cafeaua amara a diminetii incepute prea devreme.

Iata deci, cateva randuri selectate din cafeneaua Jacobs:

Sa ne prezentam, asadar

Va vorbesc eu prima despre mine, ca sa va dau curaj sa-mi vorbiti, apoi, despre voi. Sunt femeie, si nimic din ceea ce e femeiesc nu-mi e strain. Adorm, uneori, seara, cu ganduri melancolice, dar ma oblig, in cel mai frumos si nobil mod cu putinta, sa-mi incep ziua cu sufletul zambind. Si ca sa ma ajut sa-mi arunc privirea proaspata a diminetii catre lumina, si catre dragoste, catre speranta si catre frumusete, imi torn in cestile verzi ale zorilor licoarea magica, aburinda, a fiecarui nou si bun inceput de zi.

Sunt Alice Nastase, am 39 de ani, doi copii, o mare iubire si un miliard de vise pe care mi-am propus sa le preschimb in fapte si, apoi, in amintiri parfumate. Scriu din bucurie, tanjesc dupa cuvinte, am nevoie de prieteni de nadejde, carora sa ma destainui- si pe care sa-i ascult. Pentru ca eu cred cu toata convingerea ca, daca nu ne impartasim unii altora trairile, daca nu daruim celorlalti frumusetea sau emotia din sufletul nostru, suntem nepermis de singuri.

Va astept in fiecare dimineata la cafea, la emotii, la destainuiri cu parfum si cu spuma de vis si de lapte… Dar, mai intai, va rog sa va prezentati si voi!

Intalnirile care ne schimba viata

Sunt cateva rascruci insemnate in destinul fiecaruia dintre noi. Un parinte, un profesor, o iubire enorma, o prietenie… ne schimba viata. Cate mari intalniri sunt intr-o viata de om?

Poate ca nu intelegem in clipa intalnirii ca rostul nostru va lua alta directie. Dar apoi, privind cu recunostinta spre trecut, vedem cata lumina ne-a adus in destin omul care ne-a invatat sa deosebim binele de rau, lumina de umbra, marea iubire de marele nimic, adevarul de compromis.

N-am facut meditatii in scoala, pentru ca invatam bine, iar parintii mei nu erau instariti. Doar tarziu, inainte sa intru la facultate, m-am pregatit in particular la limba latina cu o doamna delicata si fina, inalta si frumoasa, culta si rafinata. Am deprins de la domnia sa nu doar tainele ablativelor, ci si pe ale adresarii nobile, ale asteptarii gentile, ale zambetului plin de lumina. Si, intr-un final, poate ghicindu-mi greutatile, doamna Lucia Aman m-a transferat din echipa de elevi meditati in aceea de prieteni- si n-a mai vrut sa-i platesc orele. Nu am vazut-o de mai bine de un deceniu, dar o port in inima mea pretutindeni.

---