Setari Cookie-uri

10 filme Anglo-fone si Italo-file

Cand am fost in vizita la niste prieteni naufragiati pe taram italienesc – sa tot fie 3 ani de atunci – nu mi-a luat o zi pana sa prind drag de Vezuviul profilat pe linia apei, de un drum impadurit spre supermarket-ul din Urbino si de gondolele inaccesibile ca pret de pe sub podurile Venetiei. Si acum, daca ar exista o pagina a Italiei pe Facebook, as grebla-o cu un “Like” direct in lista mea de experiente favorite fara sa stau pe ganduri, caci – nu-i asa? – vacantele reusite ne raman in suflet... si in albumele de pe FB. Iar eu am albumul doveditor pe care-l mai rasfoiesc din cand in cand, nostalgica, ca sa retraiesc, virtual in capatana, acele 3 saptamani.

Dar sunt si realista in privinta lor, si in niciun caz nu idealizez Italia dupa tiparul superlativ folosit de cineastii care inca ma surprind cu viziuni absolut paralele fata de propriile mele amintiri – nu orice filme creeaza o Narnia in inima Italiei, desigur, ci mai ales cele produse de o minte sau o echipa impresionabila, sentimentalista sau debordand de imaginatie. Tendinta de a exagera totul cu “eticheta” italiana, de la razele soarelui cazute pe dealuri pana la calmul tacticos al traiului de latino-macaronar, este una cu precadere intalnita la americani. De ce si care sunt exceptiile memorabile de la regula, se va deduce din lista de mai jos, si din proeminenta Italiei surprinse pe film, care o distribuie in rol nu de fundal, ci de personaj cu acte-n regula.

Realizat de Ioanina

GENOVA
3. “Genova” (2008) – Filmata in orasul italian omonim, povestea familiei lui Joe (Colin Firth) este regizata de Michael Winterbottom cu un fler al detaliilor intens focusat pe labirinticele incursiuni ale celor trei prin unghere, stradute, peste ponosita piatra cubica care evoca istorie la fiecare pas. Incadrate de cladiri vechi, cu pasarele si balcoane din care se resfrang vocile locuitorilor angajati in rutina zilnica, strazile ii poarta pe Joe si pe fiicele lui Kelly si Mary nu doar spre Universitatea unde preda el sau spre lectiile de pian unde li se preda lor, ci si intr-o stare de impacare, sau amorteala, emotionala. Mutandu-se aici dupa moartea brutala, neasteptata si fara sens, a sotiei lui, Joe spera ca schimbarea va dezamorsa trauma, insa Winterbottom si Marcel Zyskind, directorul de imagine, imprima o miscare nervoasa a camerei digitale, plimband-o prin oras ca si cum ar vrea sa capteze haosul launtric.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
29 Aprilie 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.