Incepe Quiz-ul »
Johnny Depp si-a mai expus de curand o fateta demna de restul celor construite cot la cot cu regizorul Tim Burton de-a lungul carierei sale, plina ochi de roluri de compozitie. Mad Hatter-ul (Palarierul) din “Alice in Wonderland” nu face exceptie si, desi observatia producatorului Scott Rudin "Basically Johnny Depp is playing Tim Burton in all his movies" (“In fond, Johnny Depp il joaca pe Tim Burton in toate filmele lui”) nu-i fara un miez de adevar, firul rosu care trece prin toate colaborarile Burton-Depp nu uniformizeaza personajele. Dimpotriva, ele stau fiecare pe un piedestal al bizareriei nuantate, fiecare cu alt tipic si alte tipicarii.

Daca ne-am amorezat vreodata de Johnny, “vinovat” a fost desigur unul dintre personajele intruchipate de el, si de vreme ce, cu ocazia acestei noi colaborari cu Burton, Johnny “se intoarce acasa” (formularea lui) la regia care-l ghideaza direct spre inimile noastre, m-am gandit, ca sa celebram reuniunea, sa va propun un joculet introspectiv. Am ales patru dintre cele sapte personaje croite de Depp sub bagheta lui Burton si scopul quiz-ului va fi sa aflati cu care dintre ele te potrivesti, care e “J.D.-ul tau” pereche.

Realizat de Ioanina