Premiera palida: un horror bolnavior de la maestrul Dario Argento

Daca te numeri printre fanii inraiti ai horror-ului, ca gen, nu se poate sa nu fi auzit de “Suspiria” sau de mai recentul “La terza madre”, ultimul din trilogia desfasurata lent pe parcursul a mai bine de 30 de ani; daca ai apucat sa si vezi unul din filmele regizate si-n mare parte scrise de Argento, vei intelege acum de ce vestea patrunderii noului sau “Giallo” in cinematografele noastre m-a buimacit, si poate vei empatiza. Panoul decizional care a dat lumina verde acestei idei cel putin bizare trebuie sa fi fost fie atins de un idealism mescalinic fie orbit de numele lui Adrien Brody de pe afis. In orice caz, nu stiu ce sondaj de opinie ar fi putut justifica prezenta unui horror atat de atipic pe marile noastre ecrane, insa intampin cu toata bunavointa greseala de calcul – macar si pentru sansa de a ma pronunta pe marginea unei perioade atrofice din cariera unuia dintre Marii Cineasti contemporani.

Realizat de Ioanina

... Linda (Seigner), departe de-a fi histrionica, infurie spectatorul printr-o opacitate deplorabila, care contrasteaza cu imboldurile si directiile scenariului. Nu-si munceste muschii faciali decat cand tipa – iar femeile in general, actrite sau nu, exceleaza la mimarea crizelor. Pana si Celine (Elsa Pataky, sugestiva in rol de victima), legata ferdeles in majoritatea scenelor, isi nuanteaza mai cu spor reactiile – alterneaza cu ceva iscusinta registrele, trecand de la groaza la sfidare si apoi la targuire, toate inlantuite destul de fluid intr-un caracter (de manechin, sa nu uitam) suficient de complex cat sa nu distoneze.

Vizionare placuta

---

Kudika
3 Iunie 2010

Echipa Kudika