Ce se întâmplă în viața lui Alexandru Ciucu, după divorțul de Alina Sorescu?
După un divorț marcat de conflicte și detalii surprinzătoare despre viața lor privată, Alexandru Ciucu și Alina Sorescu par să fi ajuns la un punct de echilibru.
Declarații după divorț
Designerul vestimentar Alexandru Ciucu a oferit recent un interviu pentru revista VIVA!, în care a vorbit deschis despre prezentul relației dintre el și fosta soție. După o perioadă de tensiuni și expunere publică, tonul este acum unul conciliant, matur și orientat spre viitorul copiilor.
„Fetele sunt bine, ne apropiem de finalul clasei a doua și, respectiv, a patra. Au avut Evaluarea Națională unde au făcut foarte bine, ceea ce mă face să fiu foarte mândru de ele”, a declarat Ciucu, pentru sursa citată mai sus.
În ciuda divorțului, Alexandru Ciucu subliniază că relația cu Alina Sorescu nu s-a încheiat complet, ci s-a transformat într-un parteneriat parental.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Alexandru Ciucu vorbește deschis despre viața amoroasă după divorț: Nu țin neapărat să mă aștepte cineva acasă...
- Întâlnire de gradul zero la majoratul Ruxandrei! Cu cine a apărut Alexandru Papadopol la petrecerea fiicei sale
- Adevărul iese la iveală! Cristina Cioran rupe tăcerea despre relația cu Alexandru Papadopol: Avea tot timpul nevoie să îl...
„Un divorț nu înseamnă că nu te mai vezi cu omul respectiv, dacă ai copii. Și colaborarea aceasta este foarte importantă, pentru binele copiilor”, a explicat designerul.
El a adăugat că, în prezent, prioritatea sa absolută este educația celor mici, nu refacerea vieții sentimentale.
Chiar dacă planurile de vacanță nu sunt încă bătute în cuie, Ciucu știe deja că destinația preferată a fetelor este marea.
„Dintre mare și munte, marea este alegerea. Cu ele sigur o să plec pe undeva… nu am stabilit exact unde, dar sigur va fi la mare și asta nu e negociabil”, a mai spus el, cu zâmbetul pe buze.
Alexandru Ciucu și-a refăcut viața?
Pe de altă parte, detaliile legate de eventuale noi relații rămân în plan secundar, cel puțin pentru moment.
„Refacerea vieții la care te referi nu este o prioritate pentru mine, cel puțin în momentul acesta”, a punctat Ciucu.