Setari Cookie-uri

Micuța Eva Maria, fiica Elenei Udrea, cea mai fericită fetiță! Mama ei este acasă: Vreau să fiu cât mai mult alături de ea

IN ACEST ARTICOL:

Elena Udrea a trăit vineri, 18 iulie, prima sa zi în libertate, după ce a fost eliberată din penitenciar în urma unei decizii definitive.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului și una dintre cele mai controversate figuri ale politicii românești, a fost eliberată din penitenciar joi, 17 iulie, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația DNA la decizia de liberare condiționată. Vineri, 18 iulie, Udrea a trăit prima zi în libertate alături de familia sa, într-un context încărcat de emoții și reconectare.

Elena Udrea a ajuns la fiica sa

La doar 24 de ore de la eliberare, Elena Udrea a oferit primele declarații în fața jurnaliștilor, mărturisind că momentul revederii cu fiica ei, Eva Maria, a fost unul profund emoționant.

„Vacanța mi-o voi petrece cu Eva, înainte de clasa I. Vreau să fiu cât mai mult alături de ea”, a declarat Elena Udrea.

Elena Udrea

Mesajul micuței Eva Maria

Ea a fost surprinsă ieșind din locuința sa din București, însoțită de partenerul său, Adrian Alexandrov, și de micuța Eva. Aceasta din urmă, în vârstă de aproape 7 ani, a oferit un moment emoționant presei, declarând simplu, dar cu impact:

Citește și:

„M-am bucurat să o văd pe mama.”

Elena Udrea a mai precizat că primele ore în libertate au fost dedicate unor activități simple, dar simbolice:

„Am mers prin oraș, la cumpărături. Nu aveam nici periuță de dinți, nici demachiant. Am plecat cu gândul că s-ar putea să nu se întâmple și iată că s-a întâmplat.”

În planurile sale de viitor, Udrea spune că va evita revenirea în politică, alegând să se concentreze pe afacerile familiei și pe sprijinirea persoanelor care au trecut prin sistemul penitenciar.

„Vreau să mă implic într-o asociație care sprijină reintegrarea celor care au fost în închisoare. Este un subiect pe care acum îl înțeleg mult mai bine.”

Elena Udrea

Elena Udrea a executat aproape 4 ani de închisoare dintr-o pedeapsă totală de 6 ani, în dosarul „Gala Bute”, condamnată pentru fapte de corupție.

Citește și:

Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: