Andreea Bălan s-a declarat impresionată de concertul lui JLo și le-a transmis un mesaj celor care o critică pe artista internațională.
Concertul spectaculos susținut de Jennifer Lopez în Piața Constituției a electrizat nu doar publicul român, ci și pe Andreea Bălan, una dintre puținele artiste autohtone care îmbină dansul și cântatul live pe marile scene. Impresionată de forța și energia transmisă de diva americană, Andreea a simțit nevoia să-și exprime public admirația, dar și să puncteze cât de puțini artiști din România aleg să își asume acest dublu efort artistic.
Andreea Bălan, reacție după concertul lui Jennifer Lopez
Într-un mesaj amplu postat pe rețelele de socializare, Andreea Bălan a subliniat că Jennifer Lopez este un exemplu de disciplină, perseverență și ambiție, dar mai ales un model de forță feminină care nu s-a lăsat doborâtă de critici.
„Ne-a demonstrat că vârsta este doar un număr. A luat pietrele aruncate în ea și le-a transformat în succes”, a scris artista româncă, făcând o paralelă cu propria ei carieră.
Andreea a adus în discuție și efortul uriaș pe care îl presupune susținerea unui show complet, în care să dansezi și să cânți live, subliniind că în România acest tip de performanță este extrem de rar.
”A dansa și a cânta în acealași timp este extrem de greu și necesită un stil de viață foarte riguros, antrenamente multe și muncă dublă față de un artist care doar cântă și ceea ce ne-a arătat JLo este un standard pe care majoritatea artiștilor pop internaționali îl au.
(…) Dar, ca să dansezi așa după vârsta de 50 de ani, este aproape imposibil și doar cei care dansează sau fac sport de performanță știu cât de greu este. În plus, să cânți live și să mergi în backstage de 7-8 ori să te schimbi în show, efortul deja este triplu.
Citește și:
- Andreea Bălan și George Burcea, din nou împreună pentru fetițele lor. Tablou de familie la cinci ani de la divorț
- Andreea Bălan, confesiuni emoționante: Nu mă mai simt femeie... Povestea celui mai greu moment din viața artistei
- Andreea Bălan despre Viviana Sposub, fosta iubită a lui George Burcea: M-a deranjat foarte mult...
În România, doar eu și 2,3 artiști depunem acest efort de a cânta și a dansa în același timp și nu a fost deloc ușor să rămân și eu neclintită în fața răutăților de genul ”Lasă cântatul, rămâi la dans””, a încheiat Andreea Bălan.
Mesaj pentru cei care critică
De asemenea, artista a făcut referire la criticile primite de-a lungul carierei, atât ea, cât și Jennifer Lopez, legate de viața personală sau de voce, explicând că succesul nu vine doar din talent, ci mai ales din muncă susținută și perseverență.
”Mă regăsesc mult în JLo, deoarece, de-a lungul timpului, la fel ca și Madonna a fost aspru criticată pentru viața personală și pentru că nu are suficient talent/voce în comparatie cu x și y.
Citește și:
- Andreea Bălan, confesiuni emoționante despre stopul cardio-respirator și un fost partener: A fost cel mai rău dintre toți
- Andreea Bălan lansează 'Iubește-mă', o baladă pop sinceră despre iubire autentică și vulnerabilitate
- Andreea Bălan lansează Iubește-mă – o baladă pop sinceră despre iubire autentică și vulnerabilitate
Dar iată că orice talent are nevoie de muncă, disciplină și perseverență pentru a rezista în timp, iar viața personală nu știrbește din valoarea ta ca artist”, a scris artista.