În timp ce România își apleca fruntea în fața unui fost președinte, un adevărat erou al frontului era condus pe ultimul drum în liniște, într-un colț de țară uitat de autorități.
Ilie Popa, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial și unul dintre cei mai longevivi români – 106 ani – a murit în satul natal, Bănărești, județul Argeș, și a fost înmormântat fără onoruri militare, fără fanfare, fără camere de luat vederi și fără vreun reprezentant oficial al statului român.
Erou anonim într-o Românie care uită
Pe 11 septembrie 1919, Ilie Popa venea pe lume într-o Românie Mare. A trăit un secol de schimbări, a luptat pe frontul de Est, în campania din Basarabia și la Odesa, cu arma în mână pentru idealul unei țări întregi. A fost martor al războiului, al comunismului, al tranziției, al speranței și al dezamăgirii. A rămas lucid, demn și discret, până la final.
Sâmbătă, la doar câțiva kilometri de Primăria Săpata, în biserica din satul Mârțești, trupul său a fost depus în capelă și, cu sprijinul rudelor și al primarului comunei, Laurențiu Micu, a fost dus la groapă fără salve de armă, fără gărzi de onoare, fără steagul României pe sicriu.
În aceeași zi, țara întreagă urmărea cu solemnitate funeraliile naționale ale fostului președinte Ion Iliescu, cu transmisiuni directe, discursuri și drapele coborâte în bernă. Însă pentru Ilie Popa, cel care a ținut piept armelor și a trăit un veac cu demnitate, statul nu a găsit timp, oameni sau respect.
„Statul român este inexistent…”
Declarația cutremurătoare aparține lui Cristian Pandelică, nepotul veteranului:
„Statul român este inexistent… Am fost cu tataie la Pitești, se auzise că veteranii primesc ceva. Acolo, un colonel ne-a spus că îi dă un grad. Atât. Tataie a dat din mână dezamăgit.”
După 1990, Ilie Popa a fost avansat onorific la gradul de maior, un gest simbolic fără valoare materială sau umană în fața unei vieți trăite cu simțul datoriei. Pensia lui era de aproximativ 5.000 de lei, din care își ducea traiul singur, de aproape 20 de ani, după moartea soției.