UNATC lansează primul Masterat de Stand-Up Comedy din România.
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din București inaugurează un program inedit în învățământul superior românesc: Masteratul de Stand-Up Comedy. Inițiativa reprezintă o premieră națională și se va desfășura începând cu toamna acestui an, în colaborare cu Headline Management și clubul The Fool.
Masterat de Stand-Up Comedy la UNATC
Programul, destinat absolvenților de licență din orice domeniu, oferă doar 10 locuri pentru pasionații de comedie. Înscrierile se vor desfășura online între 4 și 9 septembrie, pe platforma oficială a UNATC: admitere.unatc.ro/comedy-stand-up.
Coordonarea masteratului va fi asigurată de Ștefan Pavel, actor și lector universitar doctor la UNATC, împreună cu Cosmin Nedelcu, cunoscut publicului drept Micutzu, și Călin Crețu, CEO și fondator al Headline Management. Micutzu, absolvent UNATC, revine în mediul academic, de această dată în rolul de profesor.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- David Popovici, între plăceri personale și controverse: Cum noua sa mașină de lux a stârnit intrigi în mediul online
- Reacția lui David Popovici după ce internauții au criticat achiziția mașinii de lux. Întrebarea la care au avut de răspuns fanii
- Nicușor Dan și George Simion se confruntă AZI în două dezbateri importante
„Comedia are nevoie de oameni care o iau în serios. Prin acest masterat, deschidem ușa pentru o nouă generație de artiști care vor urca pe scenă cu mai multă forță și autenticitate”, a declarat acesta.
Programul de doi ani va combina teoria cu practica, incluzând cursuri precum Arta actorului de comedie, Tehnici comice, Tehnică verbo-vocală, Scriere și improvizație, dar și masterclass-uri susținute de artiști consacrați din stand-up, teatru și film. Experiența practică va fi completată de seri de spectacole la clubul The Fool, oferind studenților oportunitatea de a performa în fața unui public real.
Ștefan Pavel subliniază valoarea artistică a comediei:
„Râsul spectatorilor nu se obține ușor, dar tocmai această provocare face din comedie un act artistic autentic. Ne vom da toată silința ca asta să nu fie doar o glumă.”
De ce comedia este importantă
În același timp, Călin Crețu evidențiază importanța profesionalizării industriei:
„E un moment-cheie pentru stand-up-ul românesc. Cei mai talentați tineri vor avea acum o școală în care să se formeze, să învețe din greșeli și să își construiască o carieră sustenabilă.”
Rectorul UNATC, Liviu Lucaci, a declarat că programul reprezintă o premieră atât pe plan național, cât și european:
„Noul masterat de Comedie Stand-Up este o reușită a UNATC. Este singurul masterat de acest fel din țară și unul dintre puținele din Europa.”
Prin acest program, UNATC își propune să dezvolte scena românească de stand-up, oferind tinerilor artiști o combinație între educație academică și experiență practică, menită să formeze comedianți profesioniști, capabili să evolueze într-o industrie aflată în continuă schimbare.