Setari Cookie-uri

Emma Heming Willis, decizie dureroasă pentru Bruce Willis: A fost cea mai grea alegere din viața mea...

IN ACEST ARTICOL:

Emma Heming Willis a dezvăluit că a fost nevoită să ia cea mai grea decizie din viața sa: mutarea lui Bruce Willis într-o locuință special amenajată, pe fondul luptei sale cu demența frontotemporală.

Emma Heming Willis, soția actorului Bruce Willis, a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile decizii luate de-a lungul luptei cu demența frontotemporală a starului hollywoodian. Într-un interviu emoționant pentru revista PEOPLE, Emma (47 de ani) a mărturisit că a fost nevoită să-l mute pe Bruce (70 de ani) într-o locuință separată, special amenajată pentru nevoile sale medicale.

Un nou cămin pentru Bruce Willis

Potrivit declarațiilor sale, această alegere a venit după luni de provocări.

„A fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o iau”, a spus Emma, explicând că boala progresivă de care suferă Bruce are nevoie de „un mediu calm și liniștit”.

Bruce Willis

Actorul locuiește acum într-o casă cu un singur etaj, considerată „a doua casă” a familiei, unde beneficiază de îngrijire permanentă și de un spațiu adaptat în totalitate stării sale. În paralel, fiicele lor – Mabel (13 ani) și Evelyn (11 ani) – pot să-și trăiască copilăria fără constrângeri, jucându-se și invitând prieteni fără teama de a-l deranja.

Citește și:

Emma a recunoscut că este recunoscătoare pentru resursele de care dispune familia, dar și că decizia ei a stârnit reacții împărțite în mediul online.

„Știam că, împărtășind detalii intime, vor apărea două tabere: cei cu păreri și cei cu experiență reală. Cu asta se confruntă îngrijitorii – judecata și criticile celor din jur. Demența se manifestă diferit în fiecare familie și trebuie să faci ceea ce e corect pentru dinamica familiei tale și pentru persoana dragă”, a scris ea pe Instagram.

Printre cei care i-au fost alături s-a numărat și Demi Moore, fosta soție a lui Bruce Willis. Într-un episod recent al podcastului realizat de Oprah Winfrey, actrița a vorbit cu emoție despre lupta prin care trece familia: „Emma a făcut o treabă remarcabilă. A fost curajoasă și dedicată, a echilibrat frica cu puterea și perseverența”.

Citește și:

O familie unită

Deși Bruce Willis și Demi Moore au divorțat în anul 2000, relațiile dintre ei au rămas apropiate. Cei doi au împreună trei fiice – Rumer (37 de ani), Scout (34 de ani) și Tallulah (31 de ani) – care îl vizitează des. În 2023, Rumer Willis a adus pe lume prima nepoată a actorului, Louetta, întărind legăturile emoționale din familia extinsă.

Bruce Willis

Sursă foto - Denis Makarenko / Shutterstock

Bruce Willis a primit diagnosticul oficial de demență frontotemporală în februarie 2023, după ce familia anunțase cu un an înainte că actorul suferă de afazie. Boala a pus capăt unei cariere impresionante, în care Willis a cucerit publicul cu roluri memorabile în producții precum Die Hard, Pulp Fiction sau Armageddon.

Emma Heming Willis își va împărtăși în curând experiența personală în cartea „The Unexpected Journey”, care va fi lansată pe 9 septembrie. Volumul descrie parcursul dificil și lecțiile învățate în calitate de soție și îngrijitoare a unui om drag, aflat în lupta cu o boală nemiloasă.

Citește și:

Sursă foto - Vahan Stepanyan / Shutterstock


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: