Setari Cookie-uri

Mădălina Ghenea, declarații sincere despre viața amoroasă: Căsătoria mă sperie foarte tare...

IN ACEST ARTICOL:

Mădălina Ghenea, una dintre cele mai dorite femei din lume, a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre motivul pentru care nu a ajuns încă la altar.

Mădălina Ghenea, una dintre cele mai apreciate apariții feminine din showbizul internațional, continuă să fascineze publicul cu frumusețea și cariera sa. Considerată de revistele de specialitate drept una dintre cele mai sexy și dorite femei din lume, românca a trăit povești de dragoste intense, însă, până la vârsta de 38 de ani, nu a ajuns încă în fața altarului.

Motivul pentru care Mădălina Ghenea nu s-a căsătorit

De-a lungul timpului, viața amoroasă a actriței a fost subiect de primă pagină în presa internațională. În 2012, Mădălina Ghenea a început o relație cu actorul Gerard Butler, care i-a oferit chiar și un inel de logodnă. Povestea lor s-a încheiat însă brusc, în toamna anului 2013, pe fondul unor zvonuri de infidelitate.

Citește și:

Madalina Ghenea

Sursă foto - Matteo Chinellato / Shutterstock

Numele româncei a fost asociat ulterior cu fotbalistul italian Marco Borriello și cu actorul Michael Fassbender, informații care nu au fost confirmate oficial. A urmat o relație intens mediatizată cu designerul Philipp Plein, între 2016 și 2017. Cei doi și-au demonstrat pasiunea prin tatuaje reciproce, însă nici această iubire nu a rezistat.

În același an, Mădălina s-a implicat într-o relație cu omul de afaceri Matei Stratan, din care a rezultat fiica lor, Charlotte, astăzi în vârstă de opt ani. Relația s-a încheiat cu reproșuri și acuzații de infidelitate. Ulterior, fotomodelul a fost văzut alături de tenismenul bulgar Grigor Dimitrov, însă distanța și programul aglomerat au pus punct și acestei povești.

Citește și:

Deși a fost cerută în căsătorie de mai multe ori, Mădălina Ghenea a recunoscut că ideea de mariaj o sperie.

„De fiecare dată când cineva îmi spune că se căsătorește, le transmit condoleanțe. Știu că e oribil, dar căsătoria mă sperie foarte tare. N-am fost niciodată căsătorită și nici nu știu dacă voi fi, dar mă sperie foarte tare… Iubesc să fiu singură”, a declarat vedeta, citată de Viva.

Totodată, actrița a mărturisit că experiențele dureroase din trecut au lăsat urme adânci.

„Am trecut printr-o despărțire îngrozitoare. Tipul cu care eram avea o viață dublă, triplă. Nu mai am încredere în nimeni, nu după această ultimă experiență. A fost traumatizantă”, a povestit românca.

O viață între carieră și discreție

Deși iubirile ei au fost îndeaproape urmărite de presă, Mădălina Ghenea a încercat să-și păstreze echilibrul și să se concentreze pe carieră și pe creșterea fiicei sale. Cu o prezență constantă pe covorul roșu și în proiecte internaționale, actrița continuă să rămână o figură emblematică a eleganței și feminității.

Citește și:

Madalina Ghenea

Sursă foto - Tinseltown / Shutterstock

Rămâne de văzut dacă frumoasa româncă își va învinge temerile legate de căsătorie sau dacă va alege în continuare libertatea și independența pe care le apreciază atât de mult.

Sursă foto - Andrea Raffin / Shutterstock


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: