Ce a declarat Alexandru Ciucu, ca răspuns la acuzațiile Alinei Sorescu?
Deși Alina Sorescu și Alexandru Ciucu și-au încheiat oficial căsnicia, tensiunile dintre cei doi nu par să se fi diminuat. Cei doi părinți continuă să se confrunte atunci când vine vorba de creșterea și organizarea vieții celor două fetițe pe care le au împreună.
Alina Sorescu, noi acuzații la adresa lui Alexandru Ciucu
Invitată recent în platoul Spynews.ro TV, Alina Sorescu a vorbit deschis despre dificultățile cu care se confruntă în relația cu fostul soț. Artista a dezvăluit că designerul încearcă frecvent să-i facă probleme legate de activitățile fetițelor și că ar recurge, conform spuselor sale, la presiuni și amenințări asupra celor din jur.
„El are o dorință de atenție foarte mare. Chiar face presiuni asupra multor oameni, unde știe că mi-e bine, sau niște situații unde ar trebui să fie ceva clar, fie că este vorba de mine, fie că este vorba de fete, de școala fetelor, activitățile lor. Am avut, la un moment dat, chiar în timpul procesului, o situație la Direcția de Protecție a Copilului. Mereu vine și amenință acolo oamenii. A implicat pe toată lumea. Când vede că e ceva care ar urma să fie stabilit pentru fete, un program sau ceva clar, imediat vine să fie ca el”, a declarat Alina Sorescu, pentru sursa citată mai sus.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Alina Sorescu, replică dură pentru Alexandru Ciucu: Întotdeauna abuzatorul trebuie să pozeze în victimă...
- Andreea Bălan, sfat din suflet pentru Alina Sorescu, după finalizarea divorțului
- Comedia erorilor de William Shakespeare, în regia Sânzianei Stoican, o nouă premieră a Teatrului Nottara
Artista a mai subliniat că, din cauza implicării constante a lui Alexandru Ciucu, nu poate organiza programul fetițelor așa cum și-ar dori și trebuie să negocieze mereu fiecare detaliu pentru a evita conflictele.
Reacția lui Alexandru Ciucu
În replică, designerul Alexandru Ciucu a ales să nu comenteze acuzațiile fostei soții. Contactat de reporterii Spynews.ro, acesta a transmis că preferă să păstreze discreția și nu are nimic de declarat:
„N-am ce să comentez. Nu vreau să vorbesc. N-am ce să declar”, a spus Ciucu.