Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr., dovedește că vârsta nu este un obstacol atunci când vine vorba despre visuri și dezvoltare personală.
Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr., demonstrează că niciodată nu este prea târziu pentru a-ți urma visurile. Artista a anunțat recent, cu bucurie și emoție, că s-a înscris din nou la facultate, alegând de această dată o direcție care o atrage profund: Psihologia.
Lavinia Pîrva, din nou studentă
Într-o postare pe social media, Lavinia a mărturisit că această decizie nu vine din dorința de a adăuga o nouă diplomă la colecție, ci dintr-o nevoie autentică de înțelegere și conexiune umană.
„Nu știu dacă e un nou început. Poate e doar o continuare mai conștientă a drumului meu. Sunt studentă la Psihologie. Nu pentru o a doua diplomă, nici pentru un titlu nou și nici pentru că e la ‘modă’, ci pentru a aprofunda ceva ce simt că a fost mereu parte din mine: un mod firesc de a fi aproape de oameni, de a le înțelege trăirile și de a căuta, împreună, sens acolo unde pare că nu mai este”, a scris artista pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Ce s-a întâmplat atunci când Lavinia Pîrva a urcat pe scenă alături de Ștefan Bănică Jr? Momentul a devebit viral
- Lavinia Pîrva își surprinde fanii cu o schimbare majoră de carieră. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a obținut o nouă diplomă
- Lavinia Bârlogeanu despre „iubirea care minte și ura care spune adevărul” la Gala Bookzone 2026
„Psihologia vine la momentul potrivit, cu liniștea, experiența, înțelepciunea și profunzimea de care e nevoie pentru a privi cu adevărat spre mine și spre celălalt”, spune artista.
Muzica și psihologia – două pasiuni care se completează
Pentru Lavinia, noul drum nu reprezintă o ruptură de trecut, ci o continuare firească a ceea ce este ea ca om și artist. Cântăreața crede că muzica și psihologia se întrepătrund armonios, formând o combinație care o ajută să se cunoască mai bine și să se apropie de ceilalți.
„Cele două se leagă firesc. Muzica rămâne felul meu de a mă exprima. Psihologia devine felul meu de a înțelege. Și între ele se naște un loc în care mă regăsesc, mai adevărată, mai blândă, mai întreagă. E un început care mă emoționează, un pas pe care îl simt din tot sufletul și un drum care nu cere aplauze, ci doar sinceritate. Pentru că, uneori, adevărata schimbare nu se vede, se simte”, a adăugat vedeta.
Citește și:
- Dublu aur pentru România: eleva Maria-Lavinia Tudose, campioană la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2025
- Dezvăluiri despre trecutul lui Valentin Sanfira, în plin scandal al despărțirii de Codruța Filip. Apropiații l-au desconspirat
- Gala Premiilor Literare Bookzone confirmă interesul pentru lectură: eveniment sold-out și un an record pentru vânzările de carte
Înainte de a deveni cunoscută în lumea muzicii, Lavinia Pîrva a lucrat ca manechin și a urmat cursurile Liceului Energetic din Timișoara, continuând apoi la Liceul „Anghel Saligny” din București. Mai târziu, a absolvit Facultatea de Marketing și Management din cadrul Universității Româno-Americane.
De-a lungul anilor, artista a demonstrat că este un spirit curios și dornic de evoluție, iar decizia de a reveni pe băncile facultății la 40 de ani confirmă această latură profundă a personalității sale.