Tom Cruise demonstrează încă o dată că eleganța nu ține doar de covorul roșu. De 20 de ani, actorul de la Hollywood îi oferă același cadou Dakotei Fanning, colega sa din filmul „Războiul lumilor”.
De două decenii, Tom Cruise păstrează o tradiție emoționantă și elegantă cu Dakota Fanning, colega sa de platou din filmul „Războiul lumilor”, regizat de Steven Spielberg. Cei doi au jucat împreună în 2005, interpretând un tată și o fiică, iar de atunci, actorul de la Hollywood nu a lăsat să treacă niciun an fără să îi trimită Dakotei un cadou special.
Tom Cruise, cadou pentru Dakota Fanning
La vremea respectivă, Dakota Fanning avea doar 11 ani și era deja considerată un copil-minune al cinematografiei. Într-un interviu recent acordat emisiunii „Watch What Happens Live”, actrița a povestit cu zâmbetul pe buze cum a început totul.
„Cred că am menționat de mai multe ori cât de mult iubesc pantofii”, a spus Dakota. „Iar Tom Cruise a ținut minte acest detaliu și mi-a oferit cadou, an de an, câte o pereche.”
Primul dar primit de la starul din „Mission: Impossible” nu a fost însă o pereche de pantofi, ci un telefon Motorola Razr – unul dintre cele mai populare gadgeturi ale anilor 2000.
„A fost primul meu telefon mobil și m-am simțit extrem de cool la vremea aceea”, a mărturisit Dakota Fanning.
20 de ani de cadouri — și fiecare pereche, aleasă cu grijă
După acel moment, Tom Cruise a transformat gestul într-o tradiție anuală: în fiecare an, de ziua Dakotei Fanning, actrița primește o pereche nouă de pantofi. Iar nu orice pantofi, ci modele alese special pentru ea.
Prezentă alături de Brittany Snow în platoul emisiunii, Dakota a fost întrebată dacă este vorba despre pantofi sport sau creații de designer. Răspunsul ei a venit imediat, însoțit de un zâmbet:
- Tom Boxer lansează un proiect muzical inedit, Norocul Bata-l Focul, în colaborare cu Andrei Saguna si Irina Kit
- Zendaya și Tom Holland se pregătesc de nuntă! Inelul de logodnă care a făcut furori la Globurile de Aur 2025
- Tokio Hotel aniversează 20 de ani de carieră cu o revenire spectaculoasă, single nou, show TV și coperta Vogue
„Sunt pantofi foarte buni. Cu adevărat buni!”
Cruise se asigură că fiecare pereche este măsurată exact pentru actriță, un detaliu care demonstrează cât de atent și consecvent este gestul său.
Deși viața i-a purtat pe drumuri diferite, Dakota Fanning spune că darul anual are o semnificație tot mai puternică pentru ea.
„Este ceva la constanța acestui gest care mă impresionează. De fiecare dată când primesc pantofii, îmi amintesc de film, de copilăria mea și de cum a fost să lucrez alături de el”, a declarat actrița.