Un accident mortal produs în Drăgănești-Olt a readus familia lui Bercea Mondialu în atenția publică. Constantin Anghel, fiul cunoscutului interlop, este șoferul de 23 de ani care ar fi lovit un bărbat de 86 de ani, acesta murind ulterior la spital.
Un accident rutier petrecut la începutul săptămânii pe o stradă din Drăgănești-Olt a avut un deznodământ tragic. Un bărbat de 86 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr de 23 de ani, potrivit informațiilor transmise de poliție și citate de Mediafax.
Fiul lui Bercea Mondialul a accidentat mortal un bărbat
Șoferul implicat este Constantin Anghel, unul dintre fiii lui Sandu Anghel, cunoscut în spațiul public drept Bercea Mondialu, zis „Samir”.
Potrivit anchetatorilor, pietonul traversa strada în momentul în care a fost lovit. La scurt timp, acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la spital, unde, din nefericire, și-a pierdut viața.
Polițiștii au efectuat testarea șoferului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ceea ce exclude consumul de alcool.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cristela și Călin Georgescu au mers la racla Sfintei Parascheva. Care a fost reacția celor prezenți?
- Imaginea cu fiul lui Theo Rose care a cucerit inimile fanilor! Cum arată micuțul Sasha la 1 an și 7 luni
- Motivul pentru care fiul lui Ștefan Bănică, Radu Bănică, a renunțat la afacerea sa: S-au întâmplat toate
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cadrul căruia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii tragediei.
Bercea Mondialu, cercetat în libertate
Accidentul vine într-un moment în care numele familiei Anghel se află din nou în atenția publică. În 1 iulie, Bercea Mondialu a fost eliberat din arest, după ce Curtea de Apel Craiova a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu control judiciar.
La începutul lunii aprilie, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Sandu Anghel de: constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.
Alături de el, alți trei membri ai familiei au fost arestați preventiv în același dosar.
În ceea ce privește accidentul din Drăgănești-Olt, polițiștii continuă să strângă probe și să audieze martori pentru a clarifica dinamica exactă a impactului. Șoferul va rămâne sub cercetare, iar dosarul va fi înaintat procurorilor cu concluziile finale.
Sursă foto - Gleb Usovich / Shutterstock