Setari Cookie-uri

VESCAN și Andrei Bănuță cântă despre prieteniile care rezistă timpului în Old Friend

VESCAN a revenit cu încă o piesă de suflet care va rămâne mult timp în sufletele noastre. De această dată, artistul colaborează cu Andrei Bănuță, care își face simțită prezența prin refrenul cald și plin de emoție.

"Old Friend" este despre prieteniile nemuritoare, despre acei oameni care pot fi despărțiți de mări sau chiar oceane, dar care, atunci când se întâlnesc, simt că totul e la fel ca la început. Piesa surprinde simplitatea și frumusețea acestor legături rare, care rămân neschimbate indiferent de cât timp trece.

O melodie care atinge, care reamintește cât de prețioși sunt prietenii adevărați și cât de puternică este conexiunea care nu se destramă niciodată.

Piesa a fost scrisă de VESCAN, alături de Dara pentru partea de refren, iar muzica și producția au fost realizate de Mahia Beldo. Videoclipul a fost realizat de Elphbro.

VESCAN este un artist român de rap şi hip-hop care și-a făcut debutul în 2006. În 2016 lansează proiectul X-session în care apare piesa „Las-o" împreună cu Florin Ristei, cu care a câştigat trofeul „Summer Hill". Acesta lansează şi „Tic-Tac" ajungând în topurile muzicii româneşti cu peste 80 de milioane de vizualizari. În 2018 a lansat a doua piesă în albumul „Muzică sau nebunie" împreună cu Raluka. În 2019 a lansat piesa solo „Muzică sau nebunie" și colaborarea de succes cu Mira pentru piesa ''Ce-o fi, o fi''. După o pauză de câțiva ani, Vescan a revenit în 2022 cu piesa ''Iartă-mă lume'' și cu hit-ul ''Colegi de apartament'' cu Eva Timush în 2023, piesa care a adunat peste 45 de milioane de vizualizari într-un timp foarte scurt. Mai mult decât atât, acesta a făcut senzație alături de Mira cu piesa ,,Alo, alo", dar și alături de Olivia Addams pentru piesa ,,Sătui de probleme".

Citește și:

Andrei Bănuță este unul dintre cei mai apreciați artiști ai generației sale, fiecare cântec lansat consolidându-i locul în topul preferințelor ascultătorilor. Deși acesta și-a descoperit dragostea pentru muzică încă din copilărie, participarea deopotrivă la cursuri de canto și concursuri, precum și experiențele prin care a trecut și colaborarea cu Mattman Music, au contribuit la conturarea personalității sale muzicale, transpusă în creațiile lui prin elemente R&B și soul, îmbinate cu accente pop. Un artist al contrastelor, nu se sfiește să alterneze versurile profunde și pline de semnificație pe care le compune cu melodiile vibrante și vesele. În 2023, colaborarea sa de succes cu Andra pentru piesa ,,Nu m-am gândit la despărțire" a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând chiar pe locul #1. De asemenea, colaborarea sa alături de DOMINO pentru ,,Afară plouă" a fost prezentă timp de 12 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese la radio, atingând poziția #5. Mai mult decât atât, artistul a colaborat cu celebra formație Azur pentru piesa ,,Suflet de bagabont", care a ajuns rapid în trending-ul YouTube, dar și cu Andreea Bănică pentru reinterpretarea piesei ,,Ai greșit". Mai mult decât atât, artistul a lansat un material mai amplu alături de Alessandra, EP-ul ,,Până la final și mai departe", o colaborare de succes cu Theo Rose, piesa ,,Cine, cine", dar și o colaborare alături de GYA, ,,De la cer la pământ" și piesele ,,Lasă-mă (Să Te Iubesc)", ,,Portofel" și ,,Minune de femeie". În plus, artistul a lansat piesa ,,Asta Este O Păpușă", inspirată de un trend pe social media. Piesa s-a viralizat instant de la lansare. Pe lângă cariera muzicală, Andrei este protagonist în serialul ,,Groapa", demonstrându-și versatilitatea și talentul în domeniul artistic.

Citește și:


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.