Setari Cookie-uri

Ce s-a întâmplat atunci când Lavinia Pîrva a urcat pe scenă alături de Ștefan Bănică Jr? Momentul a devebit viral

IN ACEST ARTICOL:

Surpriză de proporții la concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică Jr.! Artistul și-a invitat soția pe scenă, iar Lavinia Pîrva a făcut public abia acum momentul plin de emoție.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. formează unul dintre cele mai discrete și solide cupluri din showbizul românesc. Căsătoriți din 2017 și părinții unui băiețel, cei doi artiști îmbină viața de familie cu cea profesională, iar uneori reușesc să aducă această armonie chiar pe scenă. Un astfel de moment a avut loc la începutul lunii decembrie, în cadrul tradiționalului concert de Crăciun susținut de Ștefan Bănică Jr. la Sala Palatului.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr., moment inedit la Sala Palatului

În fața unei săli pline, artistul și-a invitat soția pe scenă, iar cei doi au cântat împreună, oferind publicului o surpriză încărcată de emoție. Deși concertul a avut loc la începutul lunii, Lavinia Pîrva a ales să facă publică abia recent o filmare de la acel moment special, explicând că trăirile de atunci sunt încă vii, mai ales în apropierea sărbătorilor de iarnă.

Citește și:

„O amintire de pe scena Sălii Palatului, cu emoții mari, dar și siguranță, multă iubire și un sentiment care se simte și acum, mai ales în prag de sărbători”, a scris Lavinia Pîrva pe Facebook, alături de imaginile de la concert.

Ștefan Bănică Jr

Apariția lor comună a fost primită cu aplauze îndelungate, iar chimia dintre cei doi artiști a fost vizibilă. Pentru Lavinia Pîrva, urcarea pe scena Sălii Palatului alături de soțul ei nu a fost doar un act artistic, ci și o declarație de iubire și susținere reciprocă.

Lavinia Pîrva este studentă la Psihologie

Finalul de an vine cu schimbări și pe plan personal pentru Lavinia Pîrva. Artista a împlinit 41 de ani pe 24 noiembrie și, cu doar câteva zile înainte de aniversare, a anunțat că a devenit din nou studentă. După ce a absolvit Facultatea de Marketing și Management din cadrul Universității Româno-Americane din București, bruneta a decis să se înscrie la Psihologie.

Citește și:

Lavinia Pîrva

Aceasta a ținut să sublinieze că alegerea nu a fost una de imagine sau de trend, ci o continuare firească a preocupărilor sale interioare și a dorinței de a înțelege mai profund oamenii.

„Nu știu dacă e un nou început. Poate e doar o continuare mai conștientă a drumului meu. Sunt studentă la Psihologie. Nu pentru o a doua diplomă, nici pentru un titlu nou și nici pentru că e la „modă”, ci pentru a aprofunda ceva ce simt că a fost mereu parte din mine”, a scris Lavinia Pîrva.

Artista a mărturisit că pasiunea pentru muzică se îmbină natural cu dorința de a fi aproape de oameni și de a le înțelege trăirile, iar acest pas academic vine ca o completare a misiunii sale personale.


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: