Momentul care a devenit viral cu Mihai Bendeac și o fană a stârnit acuzații de hărțuire, dar tânăra implicată sare acum în apărarea actorului.
Un moment aparent inocent de la premiera noului film al lui Mihai Bendeac, “Băieți de oraș: Golden Boyz”, a stârnit un adevărat val de controverse în mediul online. Tânăra, despre care s-a scris că ar fi fost hărțuită de actor, sare acum în apărarea lui Bendeac și clarifică întreaga situație.
Tânăra sare în apărarea lui Mihai Bendeac
Alice, fană a lui Bendeac de mică, a declarat că gestul care a devenit viral a fost inițiat de ea și nu a avut nicio tentă sexuală.
„Am fost emoționată și șocată când l-am văzut, pentru că mă uit la el de mică. Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum tremuram, pentru că v-am zis, îl urmăresc de mică, și pentru mine, când l-am văzut, a fost un moment foarte frumos. Eu m-am deschis la geacă și i-am propus să pună mâna să vadă cum îmi bate inima. Eu am inițiat asta. El mi-a pus mâna pe piept. I-am zis nu, pune aici, sub. Și unde m-am dat în spate, era să mă atingă. Am evitat asta. Și după i-am pus mâna aici, la mine. Ăsta a fost momentul. Nu m-a pipăit, nu m-a apucat, cum se spune. În comentarii i-au spus că am 13 ani, unii că am 15 ani, eu sunt majoră. Eu i-am propus chestia asta lui Mihai. Cuvântul hărțuire e un cuvânt mare. Pur și simplu s-a interpretat greșit”, explică tânăra într-un videoclip.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cine este Cătălina Jacob, tânăra care va reprezenta România la Miss Universe 2025, pe 21 noiembrie
- Tânără de 25 de ani, ucisă sub privirile copilului, după apeluri ignorate la 112. Control la IPJ Teleorman
- LONGEVITATEA PIELII: ghid pentru o piele cu aspect mai tânăr
Fana actorului a mai mărturisit că nu îi pasă de viața personală a lui Bendeac și că singurul motiv pentru care îl urmărește este cariera sa.
„Dacă știam că Bendeac o să publice momentul, nu mai făceam această propunere. Eu cred că el doar a vrut să fie drăguț și să îmi accepte propunerea. S-a interpretat totul greșit și îmi pare rău, dar pentru mine a fost un moment drăguț. Nu mi-a părut nimic deplasat. Nu mă interesează ce a făcut el înainte. Pe mine mă interesează strict cariera lui, de asta îl urmăresc și îmi place de el”, a adăugat Alice.
Declarațiile lui Mihai Bendeac
Și Mihai Bendeac a intervenit public pentru a-și clarifica poziția. Actorul susține că gestul nu a avut nicio conotație sexuală și că cei care au perceput altfel interacțiunea au nevoie de ajutor.
- Elena Ionescu, îndrăgostită nebunește de un fotbalist cu 13 ani mai tânăr. Imagini intime la piscină cu iubitul și fiul ei
- Bianca-Maria Oană, cel mai tânăr paramedic din România: Eleva care face gărzi la SMURD
- O tânără artistă de muzică populară a murit la doar 17 ani, după un accident vascular cerebral suferit înainte de spectacol
„Dacă, într-adevăr, ați văzut ceva sexual în această interacțiune s-ar putea să aveți o problemă ce necesită tratament. Și asta e grav pentru niște persoane care se presupune că ar trebui să protejeze femeile. Domnișoara a inițiat gestul și a râs pentru că eu, obosit fiind după zile întregi în care am făcut fotografii cu mii de oameni, căutam inima în zona claviculelor”, a declarat actorul.