Ema Oprișan a reacționat după zvonurile despre relația dintre Răzvan Kovacs și Ella Vișan, cerându-le să fie asumați dacă există ceva între ei. În același timp, spune că le oferă „binecuvântarea” și crede că se potrivesc.
Speculațiile privind o posibilă relație între Răzvan Kovacs și Ella Vișan sunt tot mai intense, iar reacțiile nu au întârziat să apară. După ce cei doi au oferit declarații rezervate, fără a confirma sau infirma legătura dintre ei, Ema Oprișan, încă soția în acte a lui Răzvan, a decis să spună lucrurilor pe nume.
Ema Oprișan, declarații după presupusa relație dintre Ella și Răzvan Kovacs
Contactată pentru un punct de vedere, Ema Oprișan a mărturisit că a văzut deja declarațiile celor doi și a transmis un mesaj direct, atât pentru fostul partener, cât și pentru presupusa lui iubită. Bruneta consideră că, dacă între ei există o relație, ar trebui să o asume public.
„Acum, când m-am trezit, am văzut declarația pe care au dat-o ei. Dacă munca lui de Paște s-a prelungit, înseamnă că i-a făcut plăcere. Ce pot să spun e că ceea ce încearcă ei să facă, să mă provoace, chestia asta nu o să meargă. Eu sunt o persoană foarte asumată și, în momentul în care îmi place ceva, eu nu ascund absolut nimic. Mi-ar plăcea ca ei, la vârsta lor, dacă au ceva în comun, să se mândrească cu ce au. Până la urmă, sentimentele nu ar trebui ascunse în niciun fel, asumarea e cea mai bună. Poate au o altfel de atracție și nu vor să o facă publică”, a declarat Ema Oprișan, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Despărțire fulger în showbiz. Relația dintre Răzvan Kovacs și Ella Vișan s-a încheiat după doar două săptămâni. Mesajul Emei
- Ella Vișan și Răzvan Kovacs formează un cuplu? Declarațiile care dau de gândit fanilor
- Răzvan Kovacs, din nou îndrăgostit! Detaliul din mașina lui care a dat totul de gol: Are o nouă muză...
Mai mult decât atât, aceasta susține că indiciile din mediul online sunt suficiente pentru a înțelege că între Răzvan Kovacs și Ella Vișan există o apropiere evidentă. Deși spune că nu îi urmărește constant, imaginile și capturile primite de la apropiați i-au conturat o imagine clară.
„Eu nu îi urmăresc, dar, din capturile pe care le primesc eu de la lume, mi se pare că o duc într-o zonă romantică. Eu chiar îmi doresc ca Răzvan să fie fericit, chiar îmi doresc asta, sincer. Dacă el va fi fericit, atunci și-ar găsi liniștea și ar putea să poarte o conversație normală despre tot ce se întâmplă în prezent. Mi-aș dori ca Ella să se poată bucura de ce are ea acolo cu el și să nu mai încerce să găsească și ea anumite scuze legate de ce nu se afișează”, a mai spus ea.
Citește și:
- Cristina Cioran, adevărul despre provocările maternității și lipsa lui Alex Dobrescu : Sunt o ambițioasă și nu mă las așa ușor..
- Simona Gherghe a anunțat a treia logodnă din sezonul 13! O nouă poveste de iubire scrie un capitol emoționant în Casa Mireasa!
- Alex Dobrescu, mărturii din spatele gratiilor: Dorul de copiii mei este cea mai grea pedeapsă...
Un detaliu care, în opinia sa, nu mai lasă loc de interpretări este legat de o fotografie devenită virală, în care ar fi recunoscut un element familiar.
„Am primit o poză cu flori, cu inimioare, cu mâna lui. Mi-au trimis vreo 30 de persoane captura aceea, înseamnă că eu, care am fost cu Răzvan, știu că aceea e mâna lui. Eu cred că Ella e ceea ce are Răzvan nevoie în momentul de față”, a adăugat Ema Oprișan.
Ema Oprișan le oferă binecuvântarea
În ciuda tonului ferm, Ema Oprișan susține că nu este deranjată de o eventuală relație și chiar le oferă „binecuvântarea” sa, considerând că cei doi se potrivesc.
„Dacă eu, mâine, aș întâlni un tip mișto, cu care mi-ar plăcea să petrec 10 zile, nu aș face nicio insinuare. Dacă postezi ceva cu tentă, atunci eu aș pune fix ceea ce simt real și nu m-aș ascunde. Răzvan are 35 de ani, însurat de două ori, copii. Ceea ce e urât e că se postează o chestie cu tentă și ei spun că nu au nicio legătură și că nu vor să discute mai multe. Dacă nu vor să discute, nu trebuiau să posteze. Dacă postează, atunci să fie asumați, că nu-i blamează nimeni. Seamănă foarte mult unul cu celălalt, le stă bine împreună. Au, din partea mea, binecuvântarea. Eu, dacă o să fiu cu cineva, o să postez eu și o să vi-l dau și să vorbiți cu el”, a mai declarat Ema Oprișan pentru sursa citată mai sus.
Citește și:
- Cristina Cioran și-a luat copiii și s-a mutat din București. Cum arată acum viața actriței: Nu voi fi niciodată singură...
- Cristina Cioran, confesiuni dureroase despre absența tatălui din viața copiilor săi: Fiica mea îl așteaptă zilnic...
- The Essence of Fashion: descoperă arta construirii unei ținute complete, de la outfit la parfum