Setari Cookie-uri

Oana Zara și Bogdan Medvedi, moment de poveste după 10 ani de relație. Actrița a spus DA în fața tuturor invitaților

IN ACEST ARTICOL:

Oana Zara și Bogdan Medvedi au transformat o zi considerată „cu ghinion” într-un moment de poveste.

O zi care, pentru mulți, ar fi fost considerată una cu ghinion s-a transformat într-un moment de neuitat pentru Oana Zara și Bogdan Medvedi. Sâmbătă, 13, data privită cu superstiție de unele persoane, a devenit ziua în care actrița a primit una dintre cele mai frumoase surprize din viața sa.

Oana Zara a fost cerută în căsătorie după 10 ani de relație

Oana Zara și-a sărbătorit aniversarea printr-o petrecere spectaculoasă organizată pe un rooftop, alături de familie, prieteni apropiați și numeroase persoane cunoscute din mediul online. Atmosfera festivă a fost completată însă de un moment pe care nimeni nu îl anticipa.

În mijlocul petrecerii, Bogdan Medvedi a decis să facă pasul cel mare. În fața invitaților și a camerelor de filmat, acesta s-a așezat în genunchi și i-a adresat Oanei întrebarea pe care aceasta o aștepta de mult timp.

Citește și:

Oana Zara

Copleșită de emoții, actrița a răspuns fără ezitare și a spus un „DA” hotărât, momentul fiind întâmpinat cu aplauze și reacții entuziaste din partea celor prezenți. Imaginile surprinse la logodnă au ajuns rapid pe rețelele de socializare și au emoționat comunitatea celor doi.

După un deceniu petrecut împreună, Oana Zara și Bogdan Medvedi au ales să facă acest pas atunci când au simțit că este momentul potrivit. Actrița povestea anterior că relația lor a evoluat natural și că fiecare a avut nevoie de timp pentru proiectele personale și profesionale.

Cei doi au preferat să nu forțeze lucrurile, iar așteptarea pare să fi făcut ca momentul logodnei să fie cu atât mai special.

Când va avea loc nunta

Deși poartă acum inelul de logodnă, Oana Zara nu se grăbește să organizeze nunta. Viitoarea mireasă își dorește ca evenimentul să fie exact așa cum și l-a imaginat încă din copilărie, motiv pentru care marele moment nu va avea loc anul acesta.

Citește și:

„Anul ăsta nu cred, pentru că e un moment special și vreau să fie așa cum l-am visat eu când eram mică. Cred că la anul o să ne luăm un wedding planner și vedem ce o să fie”, a declarat Oana Zara.

Oana Zara


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: