Setari Cookie-uri

Actrița Hayden Panettiere a murit la 36 de ani. Ce au transmis echipele de intervenție în apelul la 911

IN ACEST ARTICOL:

Moartea fulgerătoare a lui Hayden Panettiere, la doar 36 de ani, a șocat Hollywood-ul.

Hollywood-ul este în doliu după moartea actriței Hayden Panettiere, cunoscută publicului internațional pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, dar și pentru aparițiile din franciza „Scream”. Actrița a murit pe 16 august 2026, la vârsta de 36 de ani, cu doar câteva zile înainte de a împlini 37 de ani. Familia a confirmat decesul, iar autoritățile continuă să investigheze circumstanțele tragediei.

Hayden Panettiere a decedat la 36 de ani

Hayden Panettiere a fost găsită inconștientă într-o locuință din Greenville, Carolina de Sud. Potrivit informațiilor făcute publice despre intervenție, un apel la 911 a fost efectuat în jurul orei 13:51, după ce actrița a fost găsită în stop cardiac. Echipajele de poliție și serviciile medicale de urgență au ajuns la adresă și au început manevrele de resuscitare. Panettiere a fost declarată decedată la scurt timp după intervenție.

Citește și:

Înregistrarea comunicărilor dintre dispecerat și echipajele de intervenție a adus noi detalii despre atmosfera dramatică de la locul tragediei. În mesajele transmise prin sistemul de urgență apare referirea la o posibilă supradoză, în contextul în care victima se afla în stop cardiac.

Una dintre comunicările atribuite dispeceratului este:

„O femeie neidentificată, în stop cardiac. Supradoză! Manevrele de resuscitare sunt în desfășurare!”

Autoritățile au precizat că investigația este în desfășurare, iar până la stabilirea concluziilor medico-legale nu poate fi afirmat cu certitudine că o supradoză a provocat decesul. Nu au fost identificate, de asemenea, semne de violență sau indicii privind un act criminal.

Citește și:

O actriță care și-a transformat vulnerabilitățile în mărturisiri publice

Moartea lui Hayden Panettiere readuce în atenție și o perioadă dificilă din viața actriței. Vedeta vorbise în repetate rânduri despre problemele sale de sănătate mintală, dependență și dificultățile personale pe care le-a traversat în anii de după consacrarea sa la Hollywood.

Panettiere a devenit celebră încă de la vârste fragede, iar rolul lui Claire Bennet din „Heroes” i-a adus consacrarea internațională. Ulterior, interpretarea personajului Juliette Barnes din „Nashville” i-a consolidat statutul de actriță apreciată și i-a adus două nominalizări la Globurile de Aur. A jucat, de asemenea, în filme precum „Remember the Titans” și „Scream 4”, revenind în franciza „Scream” și în „Scream VI”.

Citește și:

În ultimii ani, actrița a vorbit deschis despre lupta cu alcoolul, dependența și depresia postpartum. În autobiografia sa, „This Is Me: A Reckoning”, Panettiere a descris cu sinceritate felul în care dificultățile personale i-au afectat cariera și viața de familie.

„Am muncit atât de mult să construiesc această viață, această carieră incredibilă și am distrus totul. Să nu crezi ce vezi doar într-o imagine. Se întâmplă mult mai multe. Am vrut să împărtășesc oamenilor că nu trebuie să se teamă, că pot trăi cu adevărul, că pot fi imperfecți. Să fii perfect imperfect înseamnă să fii curajos și asta este în regulă”, mărturisea actrița.

Pierderea fratelui, o altă lovitură devastatoare

Hayden Panettiere a mai trecut printr-o tragedie profundă în 2023, când fratele ei mai mic, actorul Jansen Panettiere, a murit la doar 28 de ani. Moartea acestuia a fost legată de o afecțiune cardiacă nedescoperită.

Citește și:

În paralel cu problemele personale și profesionale, actrița a trecut și printr-o perioadă complicată în relația cu fiica sa, Kaya, pe care o are cu fostul campion mondial la box Wladimir Klitschko. În 2018, Hayden Panettiere a renunțat la custodia deplină a copilului, iar fiica sa a rămas în grija tatălui.

O dispariție care lasă multe întrebări

Vestea morții actriței a provocat un val de reacții în lumea cinematografiei. Foști colegi de platou și alte personalități din industria americană i-au adus omagii, rememorând atât talentul său, cât și lupta pe care a dus-o departe de camerele de filmat.

Tatăl actriței, Alan „Skip” Panettiere, a transmis că familia este devastată de pierderea fiicei sale și a descris-o drept o „forță a naturii” și o prezență care a adus iubire și bucurie celor din jur.

Citește și:

Pentru moment, însă, una dintre cele mai importante întrebări rămâne fără răspuns: care a fost cauza exactă a morții. Ancheta autorităților continuă, iar rezultatele examinării medico-legale sunt cele care vor putea clarifica circumstanțele decesului.

Sursă foto - Kathy Hutchins / Shutterstock


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.