Sebastian Stan a împlinit 44 de ani, iar povestea lui, de la copilul de 12 ani plecat din România la actorul consacrat la Hollywood, rămâne una dintre cele mai emoționante din showbiz-ul internațional.
Ajuns acum și la un nou rol, cel de tată, actorul a vorbit deschis, de-a lungul timpului, despre începuturile sale în America, despre legătura cu țara natală și despre felul în care copilăria l-a format.
De la Constanța la o nouă viață în străinătate
Sebastian Stan s-a născut pe 13 august 1982, la Constanța, și a plecat din România împreună cu mama sa după Revoluția din 1989. Părinții lui divorțaseră când era foarte mic, iar mama sa, profesoară de pian, avea să îi schimbe complet destinul. Au locuit mai întâi la Viena, timp de aproximativ trei ani, înainte de a se muta definitiv în Statele Unite.
Actorul își amintește că vestea plecării definitive l-a marcat profund în copilărie. „Când ești copil, tot ce vrei e să te simți în siguranță. De multe ori nu m-am simțit în siguranță. Țin minte că eram copil și mama mi-a spus că plecăm definitiv și nu ne mai întoarcem. Am plâns. Am fost terifiat, nu înțelegeam ce se întâmplă, deși s-a dovedit a fi cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”, a povestit Sebastian Stan.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Sebastian Stan își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Povestea fascinată de viață a starului de la Hollywood
- Sebastian Stan a devenit tată în mare secret! Vestea care a luat prin surprindere pe toată lumea
- Sebastian Stan, emoții puternice înainte de a deveni tată pentru prima oară: Simt responsabilitatea de a fi un tată bun...
„Mi-a fost rușine, teamă, să spun că sunt român”
Adaptarea la noua viață nu a fost deloc simplă. În adolescență, originea românească și accentul au devenit pentru Sebastian Stan surse de nesiguranță, iar actorul a mărturisit că i-a luat ani buni până a reușit să își accepte identitatea fără teamă.
„Timp de mai mulți ani, până când am împlinit 16 sau 17 ani, mi-a fost rușine, teamă, să spun că sunt român”, a spus el. Cu trecerea timpului și odată cu succesul internațional, România a devenit însă o parte din identitatea pe care actorul a început să o revendice tot mai mult, păstrând limba română vorbită acasă și amintirile din copilăria petrecută la Constanța.
- Sebastian Stan, tată pentru prima dată. Vești despre viața personală a actorului român
- Fjord, noul film al lui Cristian Mungiu, ovații la Cannes. Zece minute de aplauze pentru drama cu Sebastian Stan
- Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Legătura cu România: „Acolo era și mamaia”
Chiar dacă viața lui s-a construit la mii de kilometri distanță, România a rămas pentru Sebastian Stan legată de familie și de amintirile din copilărie. Revenirea acasă are însă și o latură dureroasă, mai ales după moartea bunicii sale.
„Acolo era și mamaia, dar mamaia a murit și pentru mine e puțin mai trist, ar însemna să merg la cimitir, să retrăiesc…”, a mărturisit actorul.
Cariera care i-a adus recunoașterea internațională
Sebastian Stan a devenit cunoscut publicului larg mai ales prin rolul lui Bucky Barnes/Winter Soldier din universul Marvel, însă a demonstrat de-a lungul carierei că poate aborda personaje foarte diferite. Interpretarea sa din „A Different Man” i-a adus Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un film de comedie sau musical, devenind primul actor român care câștigă acest premiu la categoria actorie.
Momentul discursului său de acceptare a rămas memorabil: „România, te iubesc! Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei vieți mai bune și mi-a dat totul”, a transmis Sebastian Stan pe scenă. Pentru același rol, actorul a primit și Ursul de Argint pentru interpretare la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, iar pentru „The Apprentice” a obținut o nominalizare la Oscar.
Sebastian Stan a devenit tată pentru prima dată
Anul acesta i-a adus lui Sebastian Stan și o mare schimbare pe plan personal: a devenit tată pentru prima dată, după ce partenera sa, actrița Annabelle Wallis, a născut în mare secret. Cei doi au ales să își protejeze intimitatea și nu au oferit detalii despre copil, nici măcar sexul sau numele bebelușului.
- Ocean Eyes - Alexandra Stan – un moment de liniște în mijlocul oceanului
- Sebastian Professional anunță relansarea brandului cu o poziționare „Pro-First” – dedicată noii generații de hairstyliști
- VIDEO. Călin Georgescu: I-am cerut ajutor lui Sebastian Ghiță pentru campania din 2024, dar nu voiam să îl primesc
Înainte de nașterea copilului, actorul vorbea deja despre responsabilitatea pe care o simțea în fața acestui nou rol din viața lui. „Simt responsabilitatea de a fi un tată bun. Și, ca să nu mai spun, un om bun. Am 43 de ani și simt că, din multe puncte de vedere, abia acum încep să învăț. Mi se pare incredibil. Îmi place să descopăr perspectivele altor oameni. Încerc să citesc cât mai mult, indiferent despre ce punct de vedere este vorba, doar ca să îl înțeleg”, mărturisea Sebastian Stan.
Povestea lui a început la Constanța, a continuat la Viena și apoi în Statele Unite, iar astăzi actorul se află într-un punct în care succesul profesional și schimbările din viața personală se întâlnesc armonios.
foto HMP-Berlin/ Shutterstock