Cei dintre noi obisnuiti cu carti importante in viata isi pot aduce aminte cum a inceput Dan Chisu o relatie bazata pe sprijin si respect reciproc cu o celebra prezentatoare, nu-i dam numele, sa nu-i facem reclama. Despre Mihaela Radulescu e vorba. “Singur sub dus” se numeste cartea. Erau pe plaja, singuri. El se indreapta se sprea ea, ea se uita spre el si aici vine un schimb de replici istorice: “Mai stati?”, intreaba el. “De ce?”, raspunde ea. Luati loc, urmeaza replica fara de care tara asta n-ar fi putut evolua: “Vreau sa strang plaja si sa plec, d-aia va intrebam”.

Parerea lui Radu: Trebuie sa crezi in continuare in Mos Craciun

E clar cumva ca cineva a luat dintr-o parte, altcineva din cealalta, se strange iarna si se pleaca. Lucrurile in viata au ciclicitate. O luam mereu de la capat. Multa vreme m-am intrebat de ce a lasat Dumnezeu felul acesta de a fi, de ce l-a condamnat pe om ca probabil un sfert din viata sa doarma. Cine urmareste in ce detaliu se desfasoara sarcina unei femei pana la nastere intelege ca e putin probabil ca lucrurile sa fie intamplatoare. Si e valabil si pentru cei sau cele care cred sau credem in Coelho si banuim pe undeva, in sinea noastra, ca tot Universul comploteaza la ceea ce ni se intampla. E valabil pentru noi toti, indiferent de preferintele literare.

De ce o fi lasat Dumnezeu lucrurile asa? Ca omul oboseste si are nevoie de somn nu e un raspuns. Ca putea sa-l structureze sa nu oboseasca. Mi-am tot pus intrebarea asta, de ce trebuie sa dormim. Si, daca tot ne-am adunat, va spun ce banuiala am. Ca certitudini are doar Paulo Coelho. Cred ca ciclicitatea a vietii e cea mai insemnata lectie in care omul traieste si daca o intelege si daca nu. Cred ca ziua e o viata in miniatura. Cred ca ziua e o viata in sine. Cand te trezesti dimineata, cu o sumedenie de fapte inainte de facut. Cu viata si putere. Cu perspective. Cu greseli inca nefacute. Cu un plan de viitor. Practic cu o zi noua. Pe masura ce ea se consuma, ne imputinam si noi si ea. Si perspectivele se ingusteaza. Si greselile se contabilizeaza. Si timpul pierdut e ireversibil. Si mergem entuziast spre seara. Cand traim cu obiceiul acesta de a ne strange langa ai nostri. Nici prea multa putere n-am mai avea. Nici prea mult timp si nici prea multa lumina. Si atunci simti nevoia intr-un final pozitiv sa te culci. Asta e una dintre metaforele pe care Dumnezeu ne-a lasat-o. Sa priepem fiecare zi ca fiind o viata. Sa nu amanam. S-o luam in fiecare dimineata de la capat. Sa ne nastem in fiecare zi inca o data. Pana cand ele, zilele, ne vor iesi cum trebuie. Pana cand vom deveni capabili sa locuim civilizat timpul acesta ce ne este dat.

Iar ca lucrurile sa fie clare, cred ca tot Universul care, stim cu totii, comploteaza la reusitele noastre, cred ca tot Universul e structurat asa. Ca primavara sa ne trezim si sa o luam de la capat. Sa mai incercam inca o data.

Parerea lui Radu: Nevoia de superioritate e cea care ne-a prabusit
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: