Setari Cookie-uri

Andreea Marin si Smiley aduc in prim-plan violenta impotriva copiilor in societate

UNICEF: 'Nu e normal sa fie normal, violenta impotriva copiilor este inacceptabila!'

UNICEF Violenta impotriva copiilor este un fenomen invizibil, insa extrem de raspandit in Romania. Peste 13.500 de cazuri de diferite feluri de abuz impotriva copiilor au fost inregistrate in 2015, conform unui studiu al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie. Cu toate ca ultimele statistici sunt ingrijoratoare, specialistii estimeaza ca numarul real al cazurilor de abuz impotriva minorilor este mult mai mare, deoarece multe dintre ele nu sunt raportate. Dintre cazurile inregistrate, majoritatea consta in abuz emotional (1.740) si neglijenta (9.625), in timp ce numarul abuzurilor fizice ajunge la 1.164.

Cum privesc parintii romani violenta impotriva copiilor

Statisticile citate mai sus releva faptul ca cele mai multe cazuri de violenta impotriva minorilor se petrec intr-un mediu familial – 12.616 de cazuri din totalul de 13.500. De altfel, 54% dintre parintii romani ridica vocea la copiii lor atunci cand gresesc, in timp ce 11% ii lovesc sau ii trag de par, arata rezultatele unei cercetari desfasurate de UNICEF Romania. De asemenea, 30,1% dintre parintii din Romania considera ca pedeapsa este un rau necesar.

Citește și:

UNICEF Romania spune „Nu e normal sa fie normal, violenta impotriva copiilor este inacceptabila!”

UNICEF ia atitudine in Romania si desfasoara, intre martie 2017 – martie 2018, campania de constientizare „Nu e normal sa fie normal”, prin care semnaleaza ca violenta impotriva copiilor nu trebuie tolerata sau acceptata. Smiley si Andreea Marin, ambasadori nationali pentru UNICEF in Romania, au dat startul campaniei prin publicarea unor videoclipuri care ilustrau un moment obisnuit din viata de zi cu zi, in timp ce in background se intampla o scena de violenta impotriva copiilor. Cei doi au reusit sa obtina reactiile dorite din partea comunitatiilor online, un numar mare de fani atentionandu-i despre cele intamplate in spatele lor.

„Ii apreciez foarte mult pe parintii mei pentru modul in care m-au crescut si m-au educat, fiind un real sprijin si o inspiratie pentru mine. Cred ca orice parinte trebuie sa fie un exemplu pentru copii, sa fie o portavoce a bunatatii si a respectului. De aceea, mi se pare important ca toata lumea sa fie constienta ca nu este normal sa vedem copii agresati si, cu atat mai putin, sa ramanem indiferenti in fata unui astfel de comportament”, a declarat Smiley, Ambasador National pentru UNICEF in Romania din 2013.

Citește și:

andreea marin Si Andreea Marin, Ambasador National pentru UNICEF in Romania din 2007, se pronunta vehement in ceea ce priveste violenta impotriva copiilor:

„Am norocul sa ma bucur de un copil frumos si iubitor, insa stiu ca meseria de parinte, cu toate ca este cea mai frumoasa, este una plina de provocari, pe care trebuie sa le depasesti zi de zi. Insa solutia nu este si nu va fi niciodata violenta – nu este normal sa vedem copii jigniti sau bruscati. Mai mult, nu este normal sa tacem si sa trecem mai departe. Ma bucur ca UNICEF in Romania aduce astfel de nereguli pe agenda publica si isi propune sa protejeze dreptul celor mici la o copilarie fericita”.

Pentru a descoperi mai multe informatii despre campania „Nu e normal sa fie normal”, desfasurata de UNICEF in Romania, puteti accesa site-ul UNICEF.

Foto credit: Anamaria Dinulescu
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
15 Martie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.