De când mă știu îmi place să pierd minute întregi, chiar ore, în cada plină cu apă. Uneori simt că acolo m-am format ca om, pentru că în cadă am purtat cele mai lungi discuții cu mine (în română, engleză și spaniolă), mi-am imaginat cele mai frumoase scenarii și tot acolo au luat naștere dorințele și cele mai îndrăznețe visuri. Probabil pentru că, în copilărie, baia a fost singurul loc în care aveam intimitate.

sursa foto: shutterstock/by olena chukhil

Ce vreau eu să spun, de fapt, ca să ajung mai repede la subiect, este că nu trebuie să mai lași nici o săptămână să treacă fără să beneficiezi de o baie terapeutică în adevăratul sens al cuvântului. 15 minute, 30 de minute, 60 de minute... cât reziști. Dar fă-o! De ce? Motivele sunt 8 la număr și au legătură cu ingredientele pe care le ții în bucătărie.

Ingredinte pentru o baie antistres

1. Lapte: hidratează pielea

Laptele este unul dintre ingredientele care transformă o baie obișnuită într-un ritual magic. Pentru că laptele este bogat în vitaminele A, B12, D, zinc și calciu, ceea ce oferă luminozitate pielii și o hidratează, lăsând-o fină. Mai mult, este cunoscut faptul că laptele era secretul Cleopatrei, recunoscută pentru frumusețea ei răpitoare.

2. Plante: reduc stresul

Lavandă. Cimbru. Busuioc. Mentă. Isop. Mușețel. Rozmarin. Salvie. Acestea sunt doar câteva dintre plantele care îți vor arăta ce înseamnă o baie antistres. Poți să faci combinații de mai multe plante sau poți să pui doar una dintre ele în cadă.

sursa foto: shutterstock/by krzysztof slusarczyk

3. Ghimbir: luptă împotriva răcelii

Așa cum ceaiul de ghimbir este cel mai eficient ceai împotriva răcelii, așa și puțin ghimbir ras în cada plină cu apă va avea un efect la fel de puternic.

4. Bicarbonat de sodiu: exfoliează pielea

Despre bicarbonatul de sodiu se știe că este bun în toate, dar știai că îți poți exfolia pielea cu el, astfel încât să îndepărtezi pielea moartă și să te bucuri de o piele fină?! Mai mult, bicarbonatul de sodiu și apa previn apariția prematură a ridurilor, permițându-i pielii să respire.

5. Terci de ovăz: calmează iritațiile pielii

Terciul de ovăz nu este doar secretul unei siluete perfecte sau al întineririi organismului, ci și un ingredient care calmează iritațiile pielii. Fulgii de ovăz au proprietăţi hidratante şi acţionează ca un antiinflamator pentru pielea iritată, exfoliază şi curăţă tenul în profunzime.

6. Sare: relaxează mușchii

Că sarea are proprietăți miraculoase nu mai reprezintă niciun secret pentru nimeni. Sarea este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, iar baia cu sare este recomandată atunci când ești răcită, dacă ai dureri reumatice, dureri musculare, dacă te confrunți cu o infecție urinară sau deramtoze infecțioase. Baia cu sare are efect calmant asupra diverselor dureri si stimulează circulația sanguină.

7. Uleiuri esențiale: relaxează mintea

Lavandă. Rozmarin. Grepfrut. Vanilie. Atât corpul tău, cât și mintea ta au nevoie mare de băile cu uleiuri esențiale, nu doar o dată pe săptămână, ci chiar în fiecare zi timp de o lună. Încearcă acest tip de terapie și bucură-te de efectele ei.

sursa foto: shutterstock/by ufabizphoto

8. Oțet din cidru de mere: calmează arsurile solare

Oțetul din cidru de mere este un remediu eficient și la îndemână când vine vorba de erupții și arsuri solare. Fiind antimicotic și antiseptic, acesta poate fi folosit pentru a detoxifica pielea.

sursa foto front page: shutterstock/by anna om

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: