Setari Cookie-uri

Micul dejun te încarcă cu energie: de ce să nu sari niciodată peste prima masă a zilei

Cât de important este micul dejun și cum te ajută să ai o atitudine zen.

Dacă în unele momente ale zilei te simți obosită, deși pe timpul nopții ai dormit suficient, ar trebui să acorzi atenție felului în care te hrănești și te hidratezi încă de la primele ore ale dimineții.

Conform unui studiu efectuat de cercetătorii de la Harvard Medical School și publicat în jurnalul Circulation, persoanele care sar peste prima masă a zilei au un risc cu 27% mai crescut să dezvolte diabet de tip 2. Iată cât de important este micul dejun și cum te ajută să ai o atitudine zen, încărcându-te cu energie astfel încât să fii optimistă pe parcursul întregii zile:

1. Îți oferă energie pentru întreaga zi

Pe timpul nopții, nivelul de zahăr din sânge scade, alături de nivelul de proteine și calciu, iar micul dejun normalizează nivelul de glucoză astfel încât mușchii și creierul să se pună în mișcare, iar tu să ai putere să faci tot ce ți-ai propus în acea zi. Atunci când îți privezi organismul de prima masă a zilei, te vei simți obosită și vei avea tendința să mănânci mai mult în partea a doua a zilei, când este indicat să ai mesele cele mai sărace în calorii.

Citește și:

Chiar dacă nu ești neapărat o persoană matinală, privește micul dejun ca pe o șansă de a-ți hrăni corpul cu nutrienți valoroși, care să te ajute să fii mai productivă. O idee de mic dejun complex din punct de vedere nutritiv este un bol de musli cu iaurt sau lapte, care îți va oferi doza ideală de minerale și calciu pentru a face față provocărilor din prima parte a zilei.

2. Te ajută să îți păstrezi o greutate normală

Majoritatea persoanelor invocă lipsa timpului și graba permanentă ca principali factori care îi determină să sară peste micul dejun. Evită să te înfometezi până la masa de prânz pentru că vei avea tendința să alegi un produs de patiserie, fast food sau altă masă hipercalorică și lipsită de nutrienți, când există alternative sănătoase și gustoase. Aceste alegeri bogate în calorii duc în timp la creșterea în greutate și la un nivel de energie scăzut.

Citește și:

Dacă îți dorești să mănânci micul dejun, dar încă de când te trezești din somn ești contracronometru, o soluție este să îl pregătești în doar câteva minute, încă de seara. Cea mai practică idee de mic dejun este terciul de ovăz - se prepară din fulgi de ovăz care se lasă peste noapte la înmuiat în lapte vegetal sau lapte de vacă. Pentru a avea un gust dulce, poți adăuga o lingură de miere de salcâm, fructe de pădure, banane și un praf de scorțișoară.

3. Îți stimulează funcțiile cognitive

Micul dejun este asociat cu îmbunătățirea memoriei și cu creșterea concentrării, iar studiile demonstrează că rezultatele școlare ale copiilor care mănâncă dimineața, înainte de a pleca de acasă, sunt mai bune. Acest obicei de a acorda atenție meselor principale ale zilei este învățat în familie și este o idee excelentă să îi implici pe copii în procesul de preparare a gustărilor de dimineață.

Citește și:

Formează un obicei nou în familie ca seara să se prepare și să se așeze micului dejun în frigider, iar dimineața doar să îl scoateți din recipiente și să îl mâncați. De exemplu, fierbe câteva ouă și prepară o salată ușoară cu castravete și telemea pe care o vei savura numai bine înainte de a pleca spre serviciu. Și copiii se vor distra pe cinste dacă îi rogi să își facă singuri micul dejun din porția de cereale cu lapte sau din iaurtul natural cu salata de fructe alături.

Obiceiul de a lua micul dejun în fiecare dimineață face parte dintr-un stil de viață sănătos, iar persoanele care au grijă să nu sară peste prima masă a zilei au o memorie mai bună, un nivel mai scăzut de colesterol rău în sânge și dezvoltă mai rar boli de inimă sau obezitate.

Citește și:

Sursa foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
5 Martie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.