Setari Cookie-uri

Câte tipuri de diabet există și de ce apar?

Diabetul este acea boală care nu permite organismului să folosească glucidele din alimentație.

11% dintre români suferă de această boală iar Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă afirmând că numărul persoanelor care suferă de diabet la nivel mondial se va dubla până în 2030. În prezent, există mai multe tipuri de diabet. Află mai jos care sunt acestea și care sunt semnele care îți arată că trebuie să mergi la doctor.

Diabetul de tip 1

În momentul în care sistemul imunitar distruge celulele beta ale pancreasului, singurele responsabile cu producerea insulinei, atunci apare boala numita diabet tip 1. Este de cele mai multe ori diagnosticată la copii și adolescenți, de aceea mai poartă numele de diabet juvenil sau diabet insulino-dependent. Unicul tratament prin care se poate ține sub control această boală incurabilă este cel cu insulină injectabilă.

Citește și:

În cazul acestui tip de diabet simptomele apar foarte repede, fiind identificate în decursul a câtorva săptămâni sau chiar zile.

  • sete excesivă;
  • urinare frecventă;
  • răni care se vindecă greu;
  • infecții repetate;
  • foame intensă, chiar după masă;
  • scădere bruscă în greutate;
  • oboseală prelungită;
  • vedere neclară.

Poții citi mai multe despre diabetul de tip 1 sau 2 de pe site-uri precum doc.ro, însă cauza exactă care conduce la funcționarea anormală a pancreasului nu este încă descoperită. Acesta poate fi și unul dintre motivele pentru care diabetul de tip 1 nu poate fi prevenit sau tratat.

Diabetul de tip 2

Fiind cea mai întâlnită formă de diabet, acesta apare de cele mai multe ori în cazul persoanelor cu vârsta peste 35 de ani. Denumit și non-insulinodependent, se dezvoltă mai lent și apare atunci când organismul nu poate produce suficientă insulină sau nu o poate utiliza așa cum trebuie. Deoarece simptomele și instalarea diabetului de tip 2 se face treptat, uneori chiar pe o perioadă de luni de zile sau chiar ani, diagnosticarea acestei boli se face mai dificil. Simptomele diabetului de tip 2 mai includ, pe lângă cele menționate mai sus:

Citește și:
  • senzație de gură uscată;
  • dureri de picioare;
  • furnicături sau amorțeli la nivelul mâinilor și/sau al picioarelor.

Asociat de cele mai multe ori cu obezitatea și inactivitatea fizică, pe lângă înaintarea în vârstă sau factorul genetic, studiile au arătat că apariția diabetului de tip 2 poate fi prevenită sau cel puțin întârziată.

  • se poate preveni printr-o alimentație sănătoasă, ce exclude consumul excesiv de zahăr și de carbohidrați;
  • menținerea unei greutăți corporale ideală;
  • mișcare regulată;
  • renunțarea la obiceiurile nesănătoase, precum fumatul și consumul de alcool în exces.

Inițial, diabetul de tip 2 se poate controla cu ajutorul unui tratament medicamentos și regim creat special de medicul diabetolog. Cu toate acestea, majoritatea pacienților cu diabet de tip 2 ajung la tratamentul cu insulina injectabilă pentru a ține sub control boala.

Citește și:

Diabetul gestațional

Boală ce afectează aproximativ 5% dintre femeile gravide, este o afecțiune temporară. Diabetul de sarcină apare ca o reacție a intoleranței la glucoză, în urma modificărilor hormonale ce cresc rezistența la insulină. Deoarece diabetul gestațional este asimptomatic, este esențial ca femeile însărcinate să-și facă analizele periodic. Un nivel ridicat al zahărului în sânge poate crește riscul de tensiune arterială ridicată, preeclampsie, avort spontan sau naștere prematură. Mai mult, în unele cazuri diabetul gestațional poate cauza malformații congenitale ale copilului. Chiar dacă diabetul gestațional dispare odată cu nașterea copilului, studiile au arătat că în cazul acesta există un risc mai crescut de a dezvolta diabet de tip 2 pe viitor.

Citește și:

Ce înseamnă o viață cu diabet?

Viața cu diabet nu înseamnă doar o injecție cu insulină sau o pastilă alături de un regim alimentar. Diabetul poate dezvolta în ani complicații ce afectează întregul corp și care, la un moment dat pot pune în pericol chiar și viața.

  • Hipoglicemia se instalează când nivelul zahărului din sânge este prea scăzut. Se manifestă prin dureri de cap, confuzie, delir, oboseală, vărsături, tulburări de vedere și de vorbire;
  • Hiperglicemia sau nivelul crescut la zahărului din sânge se manifestă prin urinări dese, sete permanentă, vedere neclară și dureri de cap;
  • Mulți dintre pacienții cu diabet ajung în timp să orbească, deoarece retina este afectată;
  • Nervii pot fi afectați în anumite zone, fapt ce poate provoca amorțeli sau pareze;
  • Piciorul diabetic se manifestă prin dureri, ulcerații de cele mai multe ori ajungând la necrozarea țesutului ce duce la amputarea degetelor sau a piciorului.

Ca urmare, acordă o atenție sporită semnalelor de alarmă pe care ți le transmite corpul, ține cont de istoricul medical din familia ta și nu neglija vizitele de rutină la doctor. Diabetul, ca multe alte boli, odată depistat la timp se poate ține sub control cu un tratament adecvat și un stil de viață sănătos.

Citește și:

Foto: Pixabay

Vizionare placuta


Kudika
21 Noiembrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.