Setari Cookie-uri

Cum să economisești: ghidul pentru rezerve financiare, fără sacrificii

Salariul nu se asortează cu planurile tale? Cu puțină autodisciplină, ai putea să-ți îndeplinesti mai multe dorințe decât crezi.

S-o recunoaștem, ai senzația că, de la o lună la alta, salariul tău nu mai face față cheltuielilor la care îl supui de fiecare dată când vrei să mai comanzi online câte ceva. Cu tentații tot mai diverse, însoțite de dorințe cu un număr pe măsură, resursele tale nu te încurajează să îți faci planuri noi cu prea mult optimism. Să mai și pui bani deoparte ar putea părea, în aceste condiții, o misiune imposibilă. Cu toate acestea, dacă vei face o analiză la rece și vei pune pe foaie un plan de bătaie, vei putea ajunge la o concluzie simplă: tot ce îți lipsește este doar autodisciplina. Facem, mai jos, o trecere în revistă a căilor prin care banii tăi să nu se mai risipească pe lucruri inutile.

Găsește un scop precis

Idealul de a rămâne în cont cu sume consistente de bani la finalul lunii poate suna de-a dreptul abstract pentru cineva care abia își formează obiceiul de a economisi. O cale bună prin care să poți direcționa sume importante către un fond de rezervă este aceea de a-ți găsi o țintă care să facă efortul meritat. Aceasta poate fi reprezentată de un proiect personal important, cum ar fi renovarea casei, completarea studiilor universitare sau chiar un upgrade la capitolele auto și imobiliar.

Citește și:

Prioritizează cheltuielile

Este de la sine înțeles faptul că nu vei pune achiziția unui telefon mobil mai presus de plata utilităților, dar chiar și în privința cheltuielilor care nu sunt esențiale există o ierarhie. De exemplu, dacă vei alege să închei o asigurare facultativă, în baza căreia să beneficiezi de despăgubiri pentru avariile accidentale, vei scuti sume foarte mari de bani, în eventualitatea unui eveniment petrecut pe drumuri publice. Dacă vrei să știi care este cel mai bun pret casco 2021, nu trebuie decât să soliciți o ofertare online, pentru a avea acces la tarife comparative, din partea principalelor companii de pe piață. Vei încheia și vei plăti polița online, iar apoi o vei primi pe e-mail, fără costuri suplimentare. Umblă la obiceiurile de consum Așa cum menționam mai sus, autodisciplina este cea care te poate scoate din impas. Te vei întreba cum poți să o implementezi, iar răspunsul corect vine sub forma micilor schimbări: gătitul în locul gestului atât de comod de a comanda mâncare, renunțarea la viciile costisitoare sau reducerea frecvenței cu care îți reînnoiești garderoba îți pot salva sume importante de bani. Nu în ultimul rând, un stil de viață sănătos te va ajuta să nu cheltui pe medicamente sau terapii complexe.

Citește și:

Raportează prețurile la câștiguri

O metodă bună prin care poți determina dacă un bun sau un serviciu merită banii tăi este aceea de a vedea dacă prețul acestuia este unul corect în raport cu numărul de ore lucrate săptămânal. În cazul în care valoarea achiziției, per oră, este mai mare decât cea care rezultă din împărțirea salariului la aceeași unitate de timp, ai toate motivele să o amâni.

Reevaluează-ți jobul

Ai identificat un scop pentru care merită să economisești și ai redus cheltuielile inutile, dar este posibil ca insatisfacția ta financiară să se datoreze, mai presus de toate acestea, jobului tău plătit insuficient. Dacă simți că ai o competență care să îți permită renegocierea salariului, nu ezita să abordezi managementul companiei la care lucrezi, iar in cazul în care nu ți se oferă un răspuns afirmativ, te poți orienta către alt job.

Citește și:

Ponturile de mai sus te vor ajuta să economisești fără să ai senzația că ai pierdut ceva important. Cu banii salvați, vei putea să îți îndeplinești dorințe mai importante decât impulsurile de moment.

Credit foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
4 Februarie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.