Setari Cookie-uri

Prima Hiper - farmacie Dr.Max din România se deschide la Iași

La aproape 2 ani de la lansarea pe piața din România, Dr. Max, cel mai mare lanț de farmacii din Europa Centrală și de Est, lansează un nou concept de farmacie – Hiper - farmacia Dr. Max.  Lansarea are loc în Iași, în Iulius Mall.

comunicat de presa

Din această lună, Dr.Max face un pas înainte în evoluția sa pe piața locală și lansează un nou concept, de Hiper - farmacie, pentru a răspunde și mai bine nevoilor românilor. La nivel funcțional, farmacia va avea o gamă foarte diversă de produse, cu peste 12.000 de tipuri produse și peste 80 de farmaciști și consultanți care vor sta la dispoziția pacienților.

Toate acestea se vor regăsi în cei peste 1000 mp unde vor fi amenajate șase universuri dedicate zonelor de interes pe care le va deservi Hiper - farmacia: zona pentru medicamente, inclusiv cele compensate și gratuite, zona cu vitamine&minerale, cea cu produse dermato-cosmetice, cosmetice și îngrijire personală, zona dedicată mamelor și copiilor, zona cu aparatură medicală și dispozitive medicale și zona pentru alimentație sănătoasă.

Citește și:

Așa cum și-a obișnuit deja clienții, Dr.Max va oferi o experiență complexă, în care gama de produse se va completa perfect cu experiența de cumparare în sine, într-un spațiu plăcut și sigur, cu suportul farmaciștilor și consultanților care le stau la dispoziție pacienților.

„Ne dorim să facem din Hiper - farmacia Dr.Max un spațiu în care ieșenii să simtă că merită să se oprească pentru că vor avea parte de o experiență completă, de la servicii și produse variate, la prețuri accesibile, la care se adaugă recomandări personalizate din partea farmaciștilor și consultanților noștri. Lansarea acestui nou concept este în linie cu misiunea brandului de a asculta oamenii, de a le înțelege nevoile și de a acționa în consecință”, a declarat Cezar Zaharia, CEO A&D Pharma Group

Citește și:

Lanțul de farmacii Dr.Max deține, în prezent, peste 650 de farmacii în România și oferă un portofoliu vast de produse și servicii, la prețuri accesibile, pentru toate categoriile de pacienți, punând accent, în special, pe nevoile pacienților cu afecțiuni cronice, ale seniorilor și ale mamelor. Dincolo de oferta propriu-zisă, brandul a mizat pe o abordare profesionistă în toate interacțiunile cu pacienții săi, reușind să câștige încrederea a peste 2.5 milioane de români care beneficiază de avantajele programului de loialitate Dr.Max.

Brandul a intrat pe piața locală la începutul anului 2020 care s-a dovedit a fi atipic din toate punctele de vedere și, cu atât mai mult, relevanța acțiunilor sale a fost foarte importantă pentru români: de la măsurile rapide luate pentru siguranța farmaciștilor și a pacienților săi în perioada pandemiei, până

Citește și:

la păstrarea promisiunii de a le oferi constant prețuri speciale, valabile exclusiv cu cardul de loialitate Dr.Max.

Dr.Max este prezent și în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia și Italia și are același obiectiv de a contribui la îmbunătățirea nivelului de sănătate a pacienților, oferind o gamă extinsă de medicamente și servicii farmaceutice. Dr.Max este un brand modern care are curajul să inoveze și să ridice constant standardele industriei pentru a oferi cele mai eficiente soluții pentru o viață sănătoasă, cu produse de calitate la prețuri accesibile.

Despre A&D Pharma Group, parte din familia Dr.Max

Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața locală, A&D Pharma este unul dintre cele mai mari grupuri farmaceutice din România, care oferă servicii de retail farmaceutic și distribuție de medicamente, având o cifră de afaceri de peste 900 de milioane de Euro în 2019 și peste 5000 de angajați.

Citește și:

A&D Pharma deține două linii de business, ambele de importanță strategică: linia de distribuție de medicamente și linia de retail pharma.

Pentru informații suplimentare despre brandul Dr.Max, accesați website-ul www.drmax.ro.

Vizionare placuta


Kudika
7 Noiembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.