Sănătatea orală este deja o prioritate în viețile noastre. Nu doar că aceasta se reflectă în starea de sănătate per total, ci oferă și un aspect plăcut danturii în timp ce zâmbim și, astfel, ne crește încrederea în sine.
Dacă ești preocupată de igiena orală și frecventezi consultațiile stomatologice periodice, cu siguranță te-ai intersectat cel puțin o dată cu această dilemă: o periuță sonică sau o periuță clasică electrică? Mai jos vei regăsi câteva caracteristici cheie ale fiecărui tip de periuță electrică, precum și asemănări, deosebiri și o concluzie.
Despre periuțele soniceDacă nu ai mai experimentat acțiunea unei periuțe sonice până la acest moment, vei fi plăcut surprinsă de raportul dintre eficiența periajului și blândețea pe care o are cu țesuturile mai sensibile, precum gingiile.
Modul de acțiune în timpul periajului se bazează pe vibrații sonice, stânga-dreapta/de lateralitate, cu o frecvență diferită în funcție de tipul periuței ales, însă care poate ajunge și până la 84.000 pe minut.
Aceste periuțe sunt eficiente în îndepărtarea cvasicompletă a plăcii bacteriene, având un rezultat superior periuțelor clasice, non electrice.
Pe piață se regăsesc o serie de periuțe calitative, cum ar fi periute de dinti electrice Curaprox (sonice).
Despre periuțele electrice clasicePeriuțele electrice clasice se regăsesc deja de multă vreme pe piață. Modul lor de acțiune se bazează pe mișcarea capătului rotativ cu o frecvență medie sau rapidă (diferă în funcție de model). Sunt periuțe eficiente în îndepărtarea plăcii bacteriene și contribuie, astfel, la albirea dinților în timp.
Designul este unul ergonomic, dar adesea poate fi mai voluminos. Unele persoane găsesc vibrațiile neplăcute, în special dacă este prima oară când folosesc o periuță electrică.
Ce au în comun periuța sonică și cea electricăCu toate că fiecare tip de periuță electrică (sonică sau clasică) prezintă anumite avantaje și dezavantaje, acestea prezintă și puncte comune:
-
Kudika
GROHE Tempesta, un nou design și tehnologii inovatoare
-
Kudika
Chirurgia robotică da Vinci Xi: indicații și beneficii
-
Kudika
Cum se face salata de icre în mod tradițional? 10 sfaturi utile
-
Kudika
Lucruri de știut înainte de a opta pentru tratamentul cu Invisalign
-
Alexandra Chivu
Optează pentru sănătate: Ce putem mânca pentru a ne detofixia...
-
Kudika
World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi...
-
Alexandra Chivu
Strategii pentru părinți: Cum îți înveți copiii să doarmă singuri
-
Kudika
10 alimente care limitează simptomele neplăcute ale alergiilor de...
-
Kudika
MONDELĒZ INTERNATIONAL RAPORTEAZĂ PROGRESE SEMNIFICATIVE ÎN CADRUL...
Ambele tipuri îndepărtează eficient placa bacteriană și contribuie în timp la sănătatea orală, albirea dinților și menținerea aspectului plăcut al danturii;
Oferă opțiuni de capete interschimbabile pentru nevoi diferite (capete mai mici, rotunde sau capete alungite);
Multe dintre opțiuni, în special cele noi, vin cu un temporizator integrat (de obicei de două minute, cu notificări la fiecare 30 de secunde);
Necesită înlocuirea periodică a capetelor – practic, partea principală rămâne neschimbată, fiind nevoie să înlocuiești doar capătul cu peri (în timp acest lucru rezultă într-o economie de timp și resurse);
De obicei, oferă o varietate de setări de putere/intensitate.
Ce deosebește o periuță sonică de una electrică clasicăPentru a putea ști care variantă este mai potrivită pentru tine, este important să ai în vedere și deosebirile dintre cele două tipuri de periuțe:
Periuțele sonice utilizează vibrații, cu mișcări de lateralitate/stânga-dreapta, în timp ce periuțele electrice funcționează prin rotația capului de periaj;
Periuțele sonice sunt mai silențioase și compacte, în timp ce periuțele electrice clasice sunt puțin mai zgomotoase și mai voluminoase ca design;
Periuțele electrice clasice oferă mai multe opțiuni de capete, fiecare având anumite caracteristici care te ajută atunci când te confrunți cu dinți sensibili, aparat dentar, îngălbenirea dinților sau alte situații. Totuși, periuțele sonice încep să ajungă din urmă acest trend;
Mai există modele de periuțe electrice clasice fără baterii reîncărcabile, care necesită cuplarea la o priză;
Periuțele sonice tind să aibă costuri inițiale mai mari, însă sunt mai eficiente pe termen lung.
Ambele variante de periuțe electrice au avantajele și dezavantajele lor, însă adesea acestea țin doar de preferințele personale. Optarea pentru o variantă sau alta depinde de cât de importante sunt pentru fiecare om în parte caracteristicile precum zgomotul, dimensiunile și portabilitatea, bugetul inițial sau costurile asociate cu piesele interschimbabile pe termen lung.
Dacă este posibil, încearcă să testezi atât periuțe sonice, cât și electrice pentru a vedea care se potrivește cel mai bine rutinei și preferințelor tale referitoare la igiena orală. În plus, nu ezita niciodată să te consulți cu medicul stomatolog.
Sursa foto: Shutterstock
Spune-ti parerea!