Setari Cookie-uri

Interviu cu Sofia Ionescu:

Ori moda e de vina,ori nici vorba de vreo relatie serioasa?

primul job...

Kathara Postat pe 19 Aprilie 2009 21:17
"Neurochirurgia m-a calit pentru propria mea existenta. Eram o fire mult prea sensibila, la inceputul carierei traiam foarte intens povestile pacientilor mei. S-a intamplat chiar sa plang si sa fiu consolata de rudele unei paciente pe care o pierdusem, imediat dupa operatia facuta de profesorul Bagdasar, operatie la care eu fusesem unul dintre asistenti. Ma ingrijisem indeaproape de acea femeie si ea imi povestise multe despre viata ei, imi aratase fotografiile celor doi copii care o asteptau acasa. Dupa operatie am supravegheat-o, fiind singure intr-o rezerva. Am auzit la un moment dat un trosnet puternic al corpului ei care se relaxa si am stiut ca e sfarsitul. Am izbucnit in hohote de plans atat de puternice, incat familia femeii, care astepta pe hol, s-a repezit intai sa ma linisteasca pe mine si abia mai tarziu si-au vazut de moarta lor. Da, lupta pe care am dus-o cu moartea, zbaterea de final a pacientilor mei m-au calit foarte tare... Viata mea s-a aflat inca de la inceput sub semnul tragediei traite de propriul meu tata. Eu m-am nascut in Falticeni, dar, cu multi ani inainte de venirea mea pe lume, tatal meu avusese un rost si o familie in Bucuresti. Fusese functionar cu rang inalt in Banca Nationala, avusese o sotie si o fiica - un copil de exceptie: vorbea mai multe limbi straine si facea balet. Viata fiicei a fost insa extrem de scurta, 14 ani... Intr-o dupa-amiaza, cand s-a intors incalzita de la lectia de balet, a baut, cu permisiunea mamei sale, un pahar de apa rece. Povestea s-a petrecut inainte de 1900. A doua zi, fata era moarta. Suparat pe sotie si neputand sa continue viata pe care o ducea, tata a decis sa paraseasca Bucurestiul, cerand un post intr-un colt din tara. Asa a ajuns la Falticeni. Cand se apropia de saizeci de ani, a aparut mama, ca refugiata din Bucovina. Tanara de numai douazeci si ceva de ani a reusit sa il scoata din izolarea in care se refugiase si s-au casatorit. Putin mai tarziu am aparut eu, iar dupa patru ani - sora mea, un copil mult mai dotat decat mine. Ea a urmat cariera tatalui, ajungand sa lucreze in Bucuresti tot la Banca Nationala, dar destinul ei a fost frant prea devreme de o tigara uitata aprinsa, care a provocat un incendiu unde si-a gasit sfarsitul. Pe tata il pierdusem cand aveam 13 ani. Din acel moment, in afara pensiei pe care o primea mama, am mai avut, eu si sora mea, cate o pensie de la Banca Nationala, pana la terminarea facultatii. Eram la liceu atunci cand i-am cerut mamei sa ma duca la cea mai buna scoala si asa am ajuns la Bucuresti. Apoi i-am spus ca vreau sa urmez Medicina si, cu toate ca avea multe indoieli, nu s-a opus. In facultate am facut mai multe stagii de pregatire, atat la tara, cat si in spitalul din Falticeni. Romania era deja in razboi si, o intreaga vacanta de vara, am ingrijit raniti. Nu operam, dar invatasem sa folosesc instrumentarul, lucru care mi-a folosit intr-o imprejurare neasteptata, dar decisiva pentru destinul meu. Ajunsesem in anul cinci la stagiul de neurochirurgie, pe care il faceam cu profesorul Dimitrie Bagdasar. Neurochirurgia era in faza pionieratului. Profesorul - sau Doctorul, cum il numeam noi - opera cu o echipa foarte redusa: Constantin Arseni si Ionel Ionescu, cu care la inceput ajungeam mereu in conflict. Intr-o zi trebuia operat pe creier un baietel care fusese victima unui bombardament. Interventia trebuia facuta rapid, dar Arseni era mobilizat si urma sa plece din tara, iar profesorul avea o infectie la un deget. Ramaneam doar Ionel Ionescu si cu mine. Atunci am spus: "Il operez eu, domnule profesor!". El s-a uitat la mine si m-a intrebat: "Dumneata, domnisoara!?". Dar a avut incredere in mine. Operatia a reusit si copilul s-a facut bine. Eu mi-am incheiat stagiul de neurochirurgie si am trecut mai departe. Peste un timp, cand eram la un spital de copii, a venit sa puna un diagnostic profesorul Bagdasar. M-a vazut si a insistat imediat sa ma intorc la specializarea lui. Asa am ajuns neurochirurg. Peste mai multi ani, am aflat print-o intamplare ca in acel moment eram singura femeie cu aceasta specializare din lume. Seicul Zaied Bin Sultan al Nohaian, din Abu Dhabi, avea nevoie de un neurochirurg pentru una dintre sotiile sale. Si pentru ca legea in harem spune ca o femeie nu poate fi atinsa de un alt barbat cu exceptia sotului ei, a cautat peste tot o femeie neurochirurg. M-a aflat pana la urma pe mine. A fost una dintre calatoriile cele mai spectaculoase si in orice caz cea mai opulenta. Am patruns intr-un harem. La sfarsit, s-a dat o petrecere in cinstea mea, la care au fost invitate toate sotiile, desi ele nu se intalnesc in mod obisnuit decat la nasterea unui copil. Durerea de coloana a celei pentru care ma dusesem acolo se datora faptului ca aceasta nascuse noua copii si acum era din nou insarcinata. Operatiile de tumoare pe creier sunt grele, dar daca tumoarea este asezata intr-o zona operabila, omul nu numai ca supravietuieste, dar se recupereaza cu bine. Am trait si miracole, cand numai Dumnezeu si imaginatia m-au ajutat sa-mi salvez pacientii. Asa a fost atunci cand aveam pe masa de operatie un tanar care avea un blocaj intre pungile cu lichid din creierul mare si cele din creierul mic. Deja bolnavul intra in coma. Pe apeductul lui Silvius nu venea lichid. Operam cu profesorul, care insa trebuia sa plece, asa ca la un moment dat mi-a spus: "Doamna, descurca-te!". Atunci mi-a venit ideea. Citisem in literatura de specialitate despre un norvegian care imaginase o tubulatura pentru a drena lichidul. Tocmai atunci trecea pe acolo o sora cu tava cu sonde urinare sterilizate si mi-am spus ca trebuie sa incerc. In Occident, comunicarea se realiza cu peritoneul sau cu o vena mare. Eu am facut un sant in os, am bagat tubul de la o sonda, l-am fixat sus in creierul mare si lichidul a inceput sa curga, iar jos l-am fixat de meninge, iar lichidul si-a reluat drumul firesc. Asta a fost minunea. Omul care urma sa moara s-a facut invatator si a avut copii... Recunoasterea neurochirurgiei romanesti a insemnat o permanenta lupta dusa de profesorul Bagdasar atat cu lipsurile, cat si cu invidia breslei. Impreuna cu domnul Arseni, am continuat aceasta batalie zi de zi, incepand de la cinci dimineata, pentru ca eram putini, iar cazurile erau multe si grele. Nu de putine ori am fost pusa in situatia sa improvizez in timp ce operam. Dar fiecare solutie gasita a insemnat pe urma o comunicare stiintifica facuta in strainatate si, implicit, o recunoastere". http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/sofia-ionescu-agonii-izbanzi-miracole-2883607/
A fost prima femeie neurochirurg din lume. Alaturi de Constantin Arseni, se recomanda drept cel mai important discipol al legendarului Dimitrie Bagdasar, omul care a pus bazele neurochirurgiei in Romania. Astazi, Sofia Ionescu primeste recunoasterea Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Aceasta a declarat-o medic-erou, prezentand-o intr-un album alaturi de alti 65 de confrati din intreaga lume care si-au dedicat viata profesiei. Eroismul Sofiei Ionescu se datoreaza in mare parte curajului de a opera cel mai sensibil organ, dar si indraznelii de a improviza cu succes pentru a salva vieti, intr-o disciplina aflata abia la inceputurile ei. A murit in 2008, la varsta de 88 de ani.
Kathara Postat pe 19 Aprilie 2009 21:18
O adevarata poveste de viata ! Intotdeauna am privit chirurgia ca cea mai grea meserie din lume , una in care nu ai sanse daca nu esti complet pasionat si dedicat medicinei. Sa ai viata unui om in mainile tale , sa daruiesti un viitor acolo unde nu mai e speranta , sa pierzi un pacient pe masa de operatie dar sa poti trai cu asta si sa te motiveze sa devii mai bun ....ce poate sa fie mai admirabil...! Bravo acestei femei care a ramas in constiinta posteritatii , o femeie de cariera.

Kittynelle Postat pe 19 Mai 2009 15:05
De la: Kathara, la data 2009-04-19 21:18:24A fost prima femeie neurochirurg din lume. Alaturi de Constantin Arseni, se recomanda drept cel mai important discipol al legendarului Dimitrie Bagdasar, omul care a pus bazele neurochirurgiei in Romania. Astazi, Sofia Ionescu primeste recunoasterea Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Aceasta a declarat-o medic-erou, prezentand-o intr-un album alaturi de alti 65 de confrati din intreaga lume care si-au dedicat viata profesiei. Eroismul Sofiei Ionescu se datoreaza in mare parte curajului de a opera cel mai sensibil organ, dar si indraznelii de a improviza cu succes pentru a salva vieti, intr-o disciplina aflata abia la inceputurile ei. A murit in 2008, la varsta de 88 de ani. asta da femeie. conteaza nu numai sa fii doctor, conteaza sa stii in situatii de criza cum, in ce fel si mijloacele pe care le ai la indemana sa tii omul pe linia de plutire. asta da femeie, din toate punctele de vedere. cinste ei si Dumnezeu sa o odihneasca in pace.
cristi_nne Postat pe 26 Mai 2009 09:05

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
concurs	3	De la: iris_4_ever 16 Aprilie 2009 19:28
Doctor Dermatolog in bucuresti	4	De la: kalli 21 August 2009 19:53
Cadou 2010	2	De la: yumalai 20 Ianuarie 2010 09:41

Prins intre 3 femei..........	27	De la: cucciola21 18 Noiembrie 2009 16:02
Mirajul televiziunii	6	De la: kudika_36360 23 Iunie 2013 20:11