Hello!
mi-am dorit divortul de cativa ani de zile...poate chiar am regretat alegerea facuta, casatorindu-ma cu acest barbat - sotul meu, acum 7 ani. Mi-am dorit copii, si ii am. Dar numai la insistentele mele...
Anul asta, la inceput, am avut "curaj" . Am facut-o! Divortez. Toti din jurul meu ma judeca. Cu 2 copii, ar fi trebuit sa stau langa el (tatal copiilor mei), sa exist pur si simplu, ca mama, sotie si ...cea care le facea aproape pe toate in casa, care nu a cunoscut niciodata fericirea.... Dar "FEMEIA"??? Chiar trebuie sa o dau uitarii??? La 33 de ani, sunt FEMEIE, in primul rand!
De 3 luni, locuiesc singura cu copiii, si nu pot sa ma plang... E greu, intr-adevar, sa le faci pe toate de unul singur...casa, copii, job...Dar intr-un fel ma simt bine...E acel sentiment de "bine" pe care il ai, cand ajungi seara aceasa de la serviciu, iti iei copiii de la Bona, si stai linistit la masa, fara cearta, fara discutii, fara orgolii si interpretari...
DAR... in valtoarea vietii cotidiene, timpul trece....parca prea repede... Si uneori, imi dau seama cat sunt de singura, de fapt. Prietenii comuni, ma ocolesc. Nimeni nu mai vine "in vizita". Telefonul nu mai suna, ca altadata. Sunt eu si copiii...
Mi-am dorit asta....dar nu la modul asta...atat de drastic...
|
Just_me_and_myself
Postat pe 3 Aprilie 2011 12:26
|
De la: Just_me_and_myself, la data 2011-04-03 12:26:56Hello!
mi-am dorit divortul de cativa ani de zile...poate chiar am regretat alegerea facuta, casatorindu-ma cu acest barbat - sotul meu, acum 7 ani. Mi-am dorit copii, si ii am. Dar numai la insistentele mele...
Anul asta, la inceput, am avut "curaj" . Am facut-o! Divortez. Toti din jurul meu ma judeca. Cu 2 copii, ar fi trebuit sa stau langa el (tatal copiilor mei), sa exist pur si simplu, ca mama, sotie si ...cea care le facea aproape pe toate in casa, care nu a cunoscut niciodata fericirea.... Dar "FEMEIA"??? Chiar trebuie sa o dau uitarii??? La 33 de ani, sunt FEMEIE, in primul rand!
De 3 luni, locuiesc singura cu copiii, si nu pot sa ma plang... E greu, intr-adevar, sa le faci pe toate de unul singur...casa, copii, job...Dar intr-un fel ma simt bine...E acel sentiment de "bine" pe care il ai, cand ajungi seara aceasa de la serviciu, iti iei copiii de la Bona, si stai linistit la masa, fara cearta, fara discutii, fara orgolii si interpretari...
DAR... in valtoarea vietii cotidiene, timpul trece....parca prea repede... Si uneori, imi dau seama cat sunt de singura, de fapt. Prietenii comuni, ma ocolesc. Nimeni nu mai vine "in vizita". Telefonul nu mai suna, ca altadata. Sunt eu si copiii...
Mi-am dorit asta....dar nu la modul asta...atat de drastic... plinaa de bani estiii,,bona alea alea,,,lasa ca suna el ,,tel
|
thadoogback
Postat pe 3 Aprilie 2011 12:34
|
De la: Just_me_and_myself, la data 2011-04-03 12:26:56Hello!
mi-am dorit divortul de cativa ani de zile...poate chiar am regretat alegerea facuta, casatorindu-ma cu acest barbat - sotul meu, acum 7 ani. Mi-am dorit copii, si ii am. Dar numai la insistentele mele...
Anul asta, la inceput, am avut "curaj" . Am facut-o! Divortez. Toti din jurul meu ma judeca. Cu 2 copii, ar fi trebuit sa stau langa el (tatal copiilor mei), sa exist pur si simplu, ca mama, sotie si ...cea care le facea aproape pe toate in casa, care nu a cunoscut niciodata fericirea.... Dar "FEMEIA"??? Chiar trebuie sa o dau uitarii??? La 33 de ani, sunt FEMEIE, in primul rand!
De 3 luni, locuiesc singura cu copiii, si nu pot sa ma plang... E greu, intr-adevar, sa le faci pe toate de unul singur...casa, copii, job...Dar intr-un fel ma simt bine...E acel sentiment de "bine" pe care il ai, cand ajungi seara aceasa de la serviciu, iti iei copiii de la Bona, si stai linistit la masa, fara cearta, fara discutii, fara orgolii si interpretari...
DAR... in valtoarea vietii cotidiene, timpul trece....parca prea repede... Si uneori, imi dau seama cat sunt de singura, de fapt. Prietenii comuni, ma ocolesc. Nimeni nu mai vine "in vizita". Telefonul nu mai suna, ca altadata. Sunt eu si copiii...
Mi-am dorit asta....dar nu la modul asta...atat de drastic...
asta e karma .... 
|
|
|
battleofwits
Postat pe 3 Aprilie 2011 12:35
|
De la: Just_me_and_myself, la data 2011-04-03 12:26:56Hello!
mi-am dorit divortul de cativa ani de zile...poate chiar am regretat alegerea facuta, casatorindu-ma cu acest barbat - sotul meu, acum 7 ani. Mi-am dorit copii, si ii am. Dar numai la insistentele mele...
Anul asta, la inceput, am avut "curaj" . Am facut-o! Divortez. Toti din jurul meu ma judeca. Cu 2 copii, ar fi trebuit sa stau langa el (tatal copiilor mei), sa exist pur si simplu, ca mama, sotie si ...cea care le facea aproape pe toate in casa, care nu a cunoscut niciodata fericirea.... Dar "FEMEIA"??? Chiar trebuie sa o dau uitarii??? La 33 de ani, sunt FEMEIE, in primul rand!
De 3 luni, locuiesc singura cu copiii, si nu pot sa ma plang... E greu, intr-adevar, sa le faci pe toate de unul singur...casa, copii, job...Dar intr-un fel ma simt bine...E acel sentiment de "bine" pe care il ai, cand ajungi seara aceasa de la serviciu, iti iei copiii de la Bona, si stai linistit la masa, fara cearta, fara discutii, fara orgolii si interpretari...
DAR... in valtoarea vietii cotidiene, timpul trece....parca prea repede... Si uneori, imi dau seama cat sunt de singura, de fapt. Prietenii comuni, ma ocolesc. Nimeni nu mai vine "in vizita". Telefonul nu mai suna, ca altadata. Sunt eu si copiii...
Mi-am dorit asta....dar nu la modul asta...atat de drastic...
eu cred ca ai luat decizia buna, indiferent a cui vina fost, nu este o solutie a sta cu o persoana pt care nu mai ai sentimente sau care nu iti poate oferii ceea ce iti doresti, nimeni nu are dreptul sa te judece, este mai pasibil de a fi condamnat cel ipocrit care sta cu o persoana din interes, sau care ascunde mereu adevarul, si decat singuratate in doi este mai bine asa, fi fericita ca ai 2 copii pt ca ei reprezinta tot ceea ce poate fi mai bun in viata
|
visan_georgiana
Postat pe 3 Aprilie 2011 14:01
|
De la: Just_me_and_myself, la data 2011-04-03 12:26:56Hello!
mi-am dorit divortul de cativa ani de zile...poate chiar am regretat alegerea facuta, casatorindu-ma cu acest barbat - sotul meu, acum 7 ani. Mi-am dorit copii, si ii am. Dar numai la insistentele mele...
Anul asta, la inceput, am avut "curaj" . Am facut-o! Divortez. Toti din jurul meu ma judeca. Cu 2 copii, ar fi trebuit sa stau langa el (tatal copiilor mei), sa exist pur si simplu, ca mama, sotie si ...cea care le facea aproape pe toate in casa, care nu a cunoscut niciodata fericirea.... Dar "FEMEIA"??? Chiar trebuie sa o dau uitarii??? La 33 de ani, sunt FEMEIE, in primul rand!
De 3 luni, locuiesc singura cu copiii, si nu pot sa ma plang... E greu, intr-adevar, sa le faci pe toate de unul singur...casa, copii, job...Dar intr-un fel ma simt bine...E acel sentiment de "bine" pe care il ai, cand ajungi seara aceasa de la serviciu, iti iei copiii de la Bona, si stai linistit la masa, fara cearta, fara discutii, fara orgolii si interpretari...
DAR... in valtoarea vietii cotidiene, timpul trece....parca prea repede... Si uneori, imi dau seama cat sunt de singura, de fapt. Prietenii comuni, ma ocolesc. Nimeni nu mai vine "in vizita". Telefonul nu mai suna, ca altadata. Sunt eu si copiii...
Mi-am dorit asta....dar nu la modul asta...atat de drastic...
o sa iasa soarele si pe strada ta 
|
Valy90
Postat pe 4 Aprilie 2011 15:05
|
