Setari Cookie-uri

adoptia

Am nevoie de un sfat...

Cum, ce, cat si cand sa-i spun mamei?:((

emilia85 Postat pe 3 Noiembrie 2011 13:38
Vreau sa impartasesc cu voi experienta mea de pana acum. Am fost abandonata cand aveam 4 luni, am stat pana la 3 ani in Casa de copii de la Timisoara, iar apoi am fost adoptata. Ma simt extrem de norocoasa ca am niste parinti minunati, sunt singurii care merita sa-i numesc mama si tata. Acum am 25 de ani, sunt o femeie fericita, am avut o viata f frumoasa alaturi de minunatii mei parinti care oricand ar da orice ca mie sa-mi fie bine si eu sper ca si de acum inainte sa reusesc sa ma ridic la steptarile lor si sa le rasplatesc toata daruirea. Stiu ca au fost momente cand i-am dezamagit, dar ei mereu reusesc sa ma inteleaga si sa-mi ierte greselile. Voi ati trait ceva asemanator? Cum v-ati adaptat?
De la: emilia85, la data 2011-11-03 13:38:59Vreau sa impartasesc cu voi experienta mea de pana acum. Am fost abandonata cand aveam 4 luni, am stat pana la 3 ani in Casa de copii de la Timisoara, iar apoi am fost adoptata. Ma simt extrem de norocoasa ca am niste parinti minunati, sunt singurii care merita sa-i numesc mama si tata. Acum am 25 de ani, sunt o femeie fericita, am avut o viata f frumoasa alaturi de minunatii mei parinti care oricand ar da orice ca mie sa-mi fie bine si eu sper ca si de acum inainte sa reusesc sa ma ridic la steptarile lor si sa le rasplatesc toata daruirea. Stiu ca au fost momente cand i-am dezamagit, dar ei mereu reusesc sa ma inteleaga si sa-mi ierte greselile. Voi ati trait ceva asemanator? Cum v-ati adaptat? Ce as putea sa iti spun?Te numeri printre persoanele fericite de soarta!Multumeste-i Divinitatii pentru darul pe care ti l-a daruit-------o familie,chiar daca nu cea biologica!
RAINBOWLADY Postat pe 3 Noiembrie 2011 13:43
De la: emilia85, la data 2011-11-03 13:38:59Vreau sa impartasesc cu voi experienta mea de pana acum. Am fost abandonata cand aveam 4 luni, am stat pana la 3 ani in Casa de copii de la Timisoara, iar apoi am fost adoptata. Ma simt extrem de norocoasa ca am niste parinti minunati, sunt singurii care merita sa-i numesc mama si tata. Acum am 25 de ani, sunt o femeie fericita, am avut o viata f frumoasa alaturi de minunatii mei parinti care oricand ar da orice ca mie sa-mi fie bine si eu sper ca si de acum inainte sa reusesc sa ma ridic la steptarile lor si sa le rasplatesc toata daruirea. Stiu ca au fost momente cand i-am dezamagit, dar ei mereu reusesc sa ma inteleaga si sa-mi ierte greselile. Voi ati trait ceva asemanator? Cum v-ati adaptat? ma bucur sincer pentru tine...exact cum spunea si 339 tu esti o exceptie fericita...multumeste-i LUI DUMNEZEU pt norocul avut...te poop si iti doresc o viata la fel sau mai fericita decat cea de acum....si respecta-yi parintii!!!!

steffy91 Postat pe 3 Noiembrie 2011 13:48
Si prin mesajul acesta tin sa va pun pe ganduri pe voi, acelea care stati in cumpana si nu stiti ce sa faceti: sa avortati sau nu, sa abandonati sau nu un copil. Ganditi-va bine, fiindca de indata ce Dumnezeu v-a oferit sansa de a fi mama, a fost un dar al vietii, un dar ce nu trebuie distrus sau aruncat aiurea. Chiar daca financiar va e imposibil sa-l cresteti, sigur se va gasi un cuplu care nu poate avea copii si care isi va darui tot sufletul pentru a avea un fiu/o fiica. Deci mereu exista solutii si poate fi bine pt ambele parti.
emilia85 Postat pe 3 Noiembrie 2011 13:53
Nu pot sa spun ca am trecut prin asa ceva, dar o persoana foarte apropiata mie a crescut la casa de copii. Esti foarte norocoasa, persoana despre care iti vorbesc nu a avut norocul de a fi adoptata, de a creste intr-un camin cu parinti iubitori... Stiu sigur ca experienta de genul te marcheaza ireversibil. Orice ai face si oricum te-ai incuraja singur, sau oricum ti-ai croi drumul in viata, oricat de inconjurat ai fi de persoane cu aceeasi problema, la sfarsit de zi esti tot singur... Nu ai pe nimeni care sa iti spuna o vorba buna, nu e nimeni care sa te iubeasca neconditionat... asa cum te iubeste un parinte... Ma bucur sincer pentru tine ca ai avut norocul de a avea o familie... Orice ti s-ar intampla in viata asta, ai langa tine oameni care sa se bucure impreuna cu tine cand ti se intampla ceva bun si care sa planga cu tine atunci cand suferi... Cred ca nu este nimic mai important in viata asta decat familia.
Dadutza Postat pe 3 Noiembrie 2011 15:27
De la: emilia85, la data 2011-11-03 13:38:59Vreau sa impartasesc cu voi experienta mea de pana acum. Am fost abandonata cand aveam 4 luni, am stat pana la 3 ani in Casa de copii de la Timisoara, iar apoi am fost adoptata. Ma simt extrem de norocoasa ca am niste parinti minunati, sunt singurii care merita sa-i numesc mama si tata. Acum am 25 de ani, sunt o femeie fericita, am avut o viata f frumoasa alaturi de minunatii mei parinti care oricand ar da orice ca mie sa-mi fie bine si eu sper ca si de acum inainte sa reusesc sa ma ridic la steptarile lor si sa le rasplatesc toata daruirea. Stiu ca au fost momente cand i-am dezamagit, dar ei mereu reusesc sa ma inteleaga si sa-mi ierte greselile. Voi ati trait ceva asemanator? Cum v-ati adaptat? Neplacuta situatie de viata. Dar reala, stiu, pentru ca am lucrat o perioada intr-un astfel de orfelinat si am ramas extrem de impresionata, chiar dezamagita de tigancile care isi abandoneaza copiii. Majoritatea erau de etnie roma. Cumplit sa vezi copiii aia cum cersesc pur si simplu afectiune......chiar si acum, dupa multi ani, mai merg acolo de fiecare data cand am ocazia, ca voluntar, si ma joc cu ei, ii alint, ii mangai.....nu se poate explica bucuria ce o vezi in ochisorii lor mari si negri :) Iti doresc mult noroc in viata si sa le oferi copiilor tai tot ceea ce parintii tai nu ti-au oferit: dragoste si siguranta unui camin.
kudika143524 Postat pe 5 Noiembrie 2011 20:46
e de admirat faptul ca te-ai decis sa fii voluntar in orferinatul respectiv. Eu de atunci n-am m-ai trecut pe la nici un orferinat, desi ar fi o idee sa pot ajuta cu ceva. Sigur la un moment dat ma voi incumeta sa merg. Nu imi amintesc de perioada respectiva, eram prea mica, dar cred ca o sa ma cam afecteze sa revad si resimt cum e in mediul respectiv. De asta am si ezitat sa merg. Dar nu e cazul sa ma gandesc la ce a fost, ci va trebui sa pun accent pe ce as putea face ca sa-i ajut pe micutii de acolo.
emilia85 Postat pe 7 Noiembrie 2011 10:20

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
Ajutati-ma cu un sfat!Va rog!	34	De la: dulcineeaXXX 4 Mai 2011 15:18
Afla secretul zilei de nastere	79	De la: kudika026598 18 Iunie 2009 22:53
Fosta relatie. Sfaruri	1	De la: kudika_1028152 17 Iulie 2017 02:58

tipul matur sau cel tanar, sau doar eu?	8	De la: 8 Ianuarie 2013 10:49
un sfat va rog..	31	De la: kudika_30147 20 Aprilie 2013 10:39